Magiunul de Topoloveni este sigurul produs tradiţional românesc care beneficiază de protecţie europeană. Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti (ONPTER) a funcţionat la Braşov doar doi ani.
În acest timp, au fost atestate la nivel naţional 2.600 de produse tradiţionale. Un singur produs românesc a fost recunoscut pe plan european: magiunul de Topoloveni. Certificarea europeană este o garanţie a calităţii care apără numele şi reţeta produsului ca fiind de origine controlată şi presupune că nimeni nu va putea face magiun de Topoloveni, în afară de producătorul atestat.
Deciza de închidere a ONPTER a fost luată printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, potrivit căreia „Oficiul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti se desfiinţează, ca urmare a comasării prin absorbţie de către Ministerul Agriculturii şi preluării activităţii de către direcţiile judeţene pentru agricultură şi dezvoltare rurală".La ONPTER lucrau 19 angajaţi, iar 15 au fost transferaţi la Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din judeţele Alba, Argeş, Braşov, Galaţi şi Iaşi.
„Economia la buget realizată prin reducerea celor patru posturi de la ONPTER este de 129.000 de lei pe an. Atestarea produselor româneşti din industria alimentară, ca fiind tradiţionale, se va realiza de către Ministerul Agriculturii, în urma depunerii şi verificării documentaţiei de către Direcţiile pentru Agricultură judeţene", ne-a declarat Raluca Panait, consilier la Serviciul de Relaţii Publice al MADR.
Puţine produse de bucură de protecţie naţională la Braşov. Până acum, au fost înregistrate la ONPTER doar produse de panificaţie şi brânzeturi. Pâinea tradiţională de Buneşti (Bodendorf), pâinea tradiţională de Crihalma, telemeaua de vacă „Simeria", caşcavalul şi caşcavalul afumat „Poalele Ciucaşului" sunt produsele înregistrate de producătorii br