Vara e aproape pe sfârşite. Dar asta nu înseamnă că s-a terminat cu distracţia! De joi şi până duminică, Târgu Mureş va găzdui cea de a VIII-a ediţie a festivalului Peninsula.
Şi anul acesta lista de artişti este lungă şi plină de nume importante pe scena muzicală atât internaţională cât şi autohtonă. Peste 50 de formaţii şi artişti vor încânta spectatorii pe parcursul celor patru zile. The Rasmus, Tricky, Fedde Le Grand, Ska-P, N.O.H.A, Gorillaz Sound System, Parov Stelar Band, Above and Beyond se numără printre headlinerii festivalului. Dintre numele româneşti amintim Vama, Kumm, Compact, Direcţia 5, Blazzaj, Pheonix, Sarmalele reci, Gojira, Şuie Paparude, Zdob şi Zdub.
Principala atracţia a ediţiei din acest an sunt rockerii de la Korn, care vor cânta în premieră în România. Regii nu-metalului, câştigători ai premiului Grammy, îşi vor lansa cu această ocazie şi noul album, cel de-al nouălea de pe lista lor, intitulat „Korn III - Remember Who You Are". Aceştia vor încheia festivalul, concertând pe scena principală pe 29 august.
În afară de muzică, organizatorii s-au gândit şi la alte modalităţi de distracţie. Sporturi extreme, paintball, înot, canoe, fotbal, poker, basket, volei şi şah sunt doar câteva dintre activităţile la care vei putea lua parte. De asemenea, te vei putea delecta vizionând proiecţii cinematografice şi piese de teatru. Un abonament pe toate cele patru zile costă 240 lei şi un bilet pentru o zi costă 100 lei.
Vara e aproape pe sfârşite. Dar asta nu înseamnă că s-a terminat cu distracţia! De joi şi până duminică, Târgu Mureş va găzdui cea de a VIII-a ediţie a festivalului Peninsula.
Şi anul acesta lista de artişti este lungă şi plină de nume importante pe scena muzicală atât internaţională cât şi autohtonă. Peste 50 de formaţii şi artişti vor încânta spectatorii pe parcursul celor patru zile. The Rasmus