Şase cazuri de narcolepsie, trei la adulţi şi trei la copii, au fost semnalate în Franţa l apersoane care au fost vaccinate împotriva virusului A/H1N1, a anunţat, astăzi, Agenţia franceză pentru Siguranţă în Sănătate, citată de AFP. Sursa: Reuters
Cinci dintre cazuri au fost semnalate imediat după administrarea vaccinului Pandemrix, produs de laboratoarele farmaceutice britanice GlaxoSmithKline (GSK), în timp ce al şaselea a dezvoltat boala după ce a fost injectat cu Panenza, vaccin produs de Sanofi-Pasteur (grupul Aventis).
„În această fază, o legătură între vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 şi apariţia bolii nu a fost încă stabilită cu exactitate”, a subliniat Agenţia franceză pentru Siguranţă în Sănătate, în cadrul unui comunicat de presă.
Oficialii Agenţiei au adăugat că, în prezent, situaţia este analizată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA) care colaborează cu toate autorităţile în domeniu.
Narcolepsia este o boală provocată de tulburări ale sistemului nervos central, caracterizată prin necesitatea irezistibilă de a dormi. Ea este urmată, adesea, de cataplexie, o afecţiune care se manifestă prin încetare bruscă și de scurtă durată a oricărei mișcări, fără pierderea conștiinței. Aceasta din urmă este, de cele de mai multe ori, provocată de emoţii puternice.
Pe 18 august, o agenţie de presă din Suedia a semnalat apariţia a 6 cazuri de narcolepsie la zece luni după vaccinarea împotriva gripei porcine. Cei afectaţi erau copii între 12 şi 16 ani.