Comisarul General al României la EXPO 2010, Ferdinand Nagy, a premiat astăzi, 25 august 2010, trei vizitatori chinezi ai Pavilionului României - Greenopolis, care au demonstrat că au cunoştinţe generale despre România. Cel mai mic câştigător al concursului este o fetiţă de naţionalitate chineză, XIAO DAN, care la frageda vârstă de 5 ani a răspuns corect la întrebarea „Care sunt culorile drapelului României?". Premiile au constat în materiale de prezentare a ţării noastre. Acţiunea se înscrie în ansamblul activităţilor de promovare a României în străinătate. „M-a impresionat interesul pe care l-au demonstrat copii chinezi faţă de România. Ne gândim chiar să continuăm astfel de activităţi şi pe viitor în dorinţa de a încuraja interesul pentru ţara noastră", a declarat la finalul activităţii de premiere Comisarul General al Pavilionului României, Ferdinand Nagy. Pavilionul României la Shanghai a fost vizitat, până în prezent, de peste 2 750 000 de vizitatori, care şi-au manifestat interesul pentru cultura, istoria, dansul, muzica şi arta culinară românească. Zilnic la intrarea în Pavilionul României sunt cozi impresionante, cei mai mulţi vizitatori fiind cetăţeni chinezi. Pavilionului României la Shanghai continuă seria de expoziţii, spectacole de muzică şi dansuri populare, concerte de muzică clasică şi schimburile culturale şi artistice cu reprezentanţii altor state participante. Astfel, până la data de 29 august 2010, continuă miniexpoziția tehnică în domeniul aeronautic, organizată de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Româna (OPIAR). Şapte firme româneşti - Aerostar Bacău, I.A.R Braşov, El Prof Bucureşti, Iarom, Aerofina, Giar, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Tubomotoare - COMOTI Bucureşti - îşi prezintă produsele şi serviciile din domeniul aeronautic, sub sloganul „Togheter into the Future".