Libia nu intenţionează să preia UniCredit SpA, iar fondul suveran de investiţii al statului arab nu ar trebui tratat diferit faţă de alţi investitori ai celei mai mari bănci italiene, a declarat, ieri, Tarak Ben Ammar, membru în conducerea Mediobanca SpA, transmite Bloomberg. Banca Centrală a Libiei deţine 4,6% din UniCredit, iar Libyan Investment Authority deţine 2,1%, a anunţat în 4 august Comisia naţională de supraveghere a societăţilor şi burselor (Consob), potrivit Agerpres. Mediobanca este cel mai mare acţionar al băncii italiene, cu 6,8%.
Partidul italian Liga Nordului a cerut Consob să verifice dacă Banca Centrală a Libiei şi Libyan Investment Authority ar putea fi considerate o singură entitate, caz în care drepturile libiene de vot ar putea fi îngheţate. "Înţeleg temerile Ligii Nordului, dar nu înţeleg de ce banii care nu sunt arabi ar fi nedubioşi, iar banii arabi sunt dubioşi. Nu sunt îngrijorat că libienii vor prelua vreodată controlul sau că ar vrea să controleze vreo instituţie", a declarat Ben Ammar. El a apreciat că fondurile suverane arabe ar trebui privite ca investitori pe termen lung.
În trimestrul II din 2010, profitul UniCredit SpA a scăzut cu 70%, la 148 milioane de euro, din cauza declinului puternic al veniturilor din activitatea de tranzacţionare.
A.G. Libia nu intenţionează să preia UniCredit SpA, iar fondul suveran de investiţii al statului arab nu ar trebui tratat diferit faţă de alţi investitori ai celei mai mari bănci italiene, a declarat, ieri, Tarak Ben Ammar, membru în conducerea Mediobanca SpA, transmite Bloomberg. Banca Centrală a Libiei deţine 4,6% din UniCredit, iar Libyan Investment Authority deţine 2,1%, a anunţat în 4 august Comisia naţională de supraveghere a societăţilor şi burselor (Consob), potrivit Agerpres. Mediobanca este cel mai mare acţionar al băncii italiene, cu 6,8%.
Partidul italian Liga