Eşecul contraofensivei militare conduse de o forţă franco-britanică în Norvegia în aprilie 1940 ar fi fost cauzat de o fostă balerină rusă, devenită spioan nazist, potrivit unor documente declasificate joi de MI5, serviciile de informaţii britanice, citate de AFP.
Potrivit documentelor declasificate de agenţia de spionaj britanică, Marina Lee ar fi furat planurile de atac din cartierul general al forţei aliate însărcinate cu eliberarea Norvegiei şi le-ar fi transmis ulterior forţelor germane. Naziştii, care invadaseră Norvegia la 9 aprilie 1940, au reuşit astfel respingerea contraofensivei militare franco-britanice.
Marina Lee a fost cautată de serviciile de informaţii britanice mult timp după încheierea războiului, însă, nu a fost găsită niciodată. Acuzaţiile împotriva sa nu au fost confirmate, potrivit documentelor transmise Arhivelor naţionale.
Rolul jucat de Marina Lee în înfrângerea aliată a fost stabilită în 1942, în urma confidenţelor unui agent german, Von Finckenstein, pe care le-a făcut unui alt spion nazist, care ulterior s-a predat, Gerth Van Wijk. Ambii au fost încarceraţi într-un centru de interogare din Londra.
Potrivit declaraţiilor lui Van Wijk, care istorisea confidenţele lui Von Finckenstein, serviciile secrete germane introduseseră atunci o femeie în anturajul generalului englez Claude Auchinleck, care se pregătea să lanseze o contraofensivă navală în Norvegia.
Femeia, identificată ulterior ca fiind balerina rusă, a transmis planurile german din portul Narvik, generalul Eduard Dietl. Acesta şi-a putut reorganiza astfel apărarea, învingându-l pe Auchinleck. Potrivit declaraţiilor agentului german, Marina Lee era o femeie măritată, născută în Rusia sub numele de Marina Aleksievna. Aceasta ar fi condus la Oslo o şcoală de dans.
Afirmaţiile lui Finckenstein au fost confirmate în noiembrie 1942 de un alt spion g