În ciuda speculaţiilor presei britanice, elicopterele de transport Puma, aparţinând Royal Air Force, vor fi modernizate la Braşov.
Elicopterele Puma aparţinând armatei britanice vor fi modernizate la Braşov de Eurocopter România, a anunţat firma Eurocopter. În acest mod, Eurocopter dezminte informaţiile difuzate în ultimele zile de presa britanică, conform cărora programul de modernizare a elicopterelor ar putea fi mutat din România în Marea Britanie. Programul este în valoare de 550 de milioane de euro şi se referă la 30 de elicoptere de transport de tip Sa 330 Puma. Acest contract, denumit Life Extension Program (LEP), va permite Royal Air Force să menţină în exploatare elicopterele încă zece ani.
Cotidianul The Times anunţase că Eurocopter ar fi comunicat ministerului britanic al Apărării că este posibilă preluarea lucrărilor de modernizare în uzine din Marea Britanie, ceea ce ar asigura câteva sute de locuri de muncă noi în această ţară. Cu toate acestea, firma Eurocopter a anunţat că este “în plin proces de consolidare a prezenţei sale industriale în România, prin acordul încheiat cu IAR Braşov” şi că acordul privind modernizarea elicopterelor britanice la Braşov “rămâne ferm valabil''.
Firma Eurocopter România a fost înfiinţată în anul 2002. 51 la sută dintre acţiunile sale revin grupului european Eurocopter (Franţa – Germania – Spania), iar 49 la sută sunt deţinute de statul român prin IAR Braşov.
Eurocopter România mai trăieşte doi ani
Foarte interesant este însă faptul că, potrivit unor surse sindicale, Eurocopter România este o firmă înfiinţată pe termen de zece ani, deci care îşi va înceta funcţionarea în anul 2012. Pentru prelungirea funcţionării sale este necesar acordul acţionarilor, iar acest acord deocamdată nu există. Înainte ca programul de modernizare a elicopterelor să demareze la Braşov, este necesar să se stabile