Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restructurările din Poliţie lasă şcolile gălăţene la mâna golanilor

Publicat in Adevarul, joi 26 august 2010 ·

Liceele „Metalurgic" şi „Dumitru Moţoc", cele mai expuse riscului, caută „soluţii private".Unii dintre directori spun chiar că vor apela la modificări ale fişei postului pentru maiştri şi chiar pentru profesori, care ar putea păzi poarta.

Efectele Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 63/2010, privind restructurările din sectorul bugetar, lasă şcolile pradă delicvenţei. Niciun poliţist comunitar nu va mai rămâne în unităţile de învăţământ după 15 septembrie, având în vedere că de la această dată două treimi dintre aceştia vor fi concediaţi.

Primăria caută soluţii

Deşi municipalitatea se chinuie să găsească soluţii cât de cât viabile, reprezentanţii şcolilor cu infracţionalitate mare îşi fac deja griji.

„Pentru noi Poliţia Comunitară a fost un veritabil partener. Dacă de la 15 septembrie nu vor mai fi oameni ai legii în curtea şcolii, chiar va fi o problemă, pentru că la noi există infracţionalitate. Minoră, e adevărat, dar care, în lipsa poliţiştilor comunitari, poate lua oricând amploare", spune directorul Grupului Şcolar Metalurgic din Galaţi, Mirela Onişor.

Dacă până acum cele două corpuri ale liceului erau păzite de patru gardieni publici, de acum încolo conducerea liceului va trebui să găsească o soluţie - şi una chiar ieftină - pentru că banii din venituri extrabugetare sunt din ce în ce mai puţini.

„Nu este exclus să trasăm sarcini în plus maiştrilor, membrilor Consiliului de Administraţie sau chiar profesorilor. De asemenea vom solicita sprijin şi consiliului elevilor, dar şi consiliului părinţilor", mai spune Mirela Onişor.

„Eu una nu voi da înapoi dacă mi se va cere. Nu ştiu alţii ce vor face, dar nu toţi văd cu ochi buni această propunere, mai ales după ce au rămas fără un sfert din salariu", spune Luminiţa Zegrea, profesor la Liceul Metalurgic.

Cele mai multe probleme apar de regulă în zona de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Vremea

București
acum

26°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°