Suporterii au afişat un banner de 15 metri pe care a fost scris un mesaj pentru fostul selecţioner: "Bine ai venit acasă".
Nebunie la primul antrenament al Craiovei cu Victor Piţurcă. La stadionul "Ion Oblemenco" au venit peste 2.000 de suporteri, care au scandat numele noului manager general al clubului şi au afişat un banner lung de 15 metri cu un mesaj de bun venit.
OFICIAL. Victor Piţurcă, noul manager general al Craiovei! Mititelu: „Nu vă aşteptaţi la miracole“
Becali nu-l dă pe Stoica la Craiova, dar e dispus să negocieze cu Piţurcă pentru alţi jucători. Vezi care
Mititelu: „Nu l-aş vrea pe Dorel Stoica, dar Piţi poate să-l ia“
Victor Piţurcă s-a întors acasă
Jucătorii Craiovei au ieşit la antrenamentul oficial de pe stadionul „Ion Oblemenco“ cu 15 minute mai devreme decât fusese stabilit (ora 19.00), în uralele a aproape o mie de spectatori, cărora Piţurcă le-a răspuns cu aplauze (foto jos).
În scurt timp numărul suporterilor s-a dublat, iar aceştia continuau să vină. Numai că accesul pe stadion a fost permis până la ora 19.20, fanii fiind rugaţi să părăsească tribunele. Aceştia s-au conformat, dar au promis că vor veni în număr mult mai mare la meciul de sâmbătă, cu Sportul.
Cât timp au asistat la meci, fanii au scandat numele lui Victor Piţurcă şi al echipei. Nu au uitat nici de rivalele din campionat, în special de Steaua, scandând imjurii la adresa echipei bucureştene şi a patronului Gigi Becali.
Piţurcă a urmărit atent, flancat de Neagoe, pregătirea făcută de preparatorul fizic Gabriel Martinez Poch, după care s-a implicat în mod direct la antrenament.
Din staff-ul vechi a lipsit doar Silviu Lung, el fiind înlocuit cu Gabi Boldici. Singurul jucător care nu s-a pregătit a fost Cosmin Gângioveanu, el primind pe margine îngrijiri medicale.
Îna