Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stela Enache: "Voi cânta la Mamaia pentru Florin Bogardo"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 august 2010 ·

Cântăreaţa care s-a lansat la festivalul din 1971, ocazie cu care l-a cunoscut şi pe cel cu care urma să-şi împartă viaţa, revine pentru a-i aduce un omagiu compozitorului care s-a stins anul trecut. Sursa: ARHIVA EVZ

Stela Enache, soţia celui care a fost compozitorul Florin Bogardo, se numără printre cei ce vor participa la ediţia de anul acesta a Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia 2010. Printre cei care au "crescut" cu acest festival, Stela Enache, care s-a bucurat de aprecierea unui juriu care a răsplătit- o, în repetate rânduri, cu trofee la secţiunea Interpretare, regretă acum că festivalul "nu mai este ce-a fost pe vremuri" şi că acestuia "îi lipsesc acea exuberanţă şi acea emoţie care pe vremuri te făceau să arzi de nerăbdare să urci pe scenă şi să cânţi".

EVZ: Despre festival...

Stela Enache: S-a schimbat foarte mult. Se simte o mare diferenţă, se simte lipsa aceea de efervescenţă, emoţia de dinainte de a urca pe scenă. Nu mai este ceea ce a fost pe vremuri. Înainte era un adevărat eveniment, acum mi se pare ceva banal. Nu mai există organizare, nu ştie stânga ce face dreapta.

Pe vremuri era un festival important, o rampă de lansare pentru tinere talente, pentru noi şlagăre ale compozitorilor. Acum nici măcar nu ştiam că mai are loc festivalul, ştiam că ar trebui să fie în luna august, însă, dacă nu mă sunau cei de la Constanta, organizatorii, nici măcar nu ştiam că se face. Nu se mai pune suflet şi nu se mai investeşte în calitate.

Am acceptat să cânt pentru soţul meu. S-a împlinit un an de la moartea acestui mare compozitor, făcând abstracţie de faptul că a fost soţul meu. La prima ediţie a festivalului, Florin a luat premiul întâi cu piesa "Cum e oare", aşa că voi cânta această piesă.

În 1969, a mai luat un premiu, cu piesa care este, de fapt, emblema lui - "Să nu uităm nicicând să iubim tran

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Trump către Putin cu privire la Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor şi semnează un acord!” / Liderul de la Casa Albă crede că Zelenski este dispus să renunţe la Crimeea

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat „foarte dezamăgit” de Rusia, în timp ce continuă să facă presiuni pentru un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Sky News. Sâmbătă, Trump s-a întâlnit cu preşedintele ucra

BCE formează un grup de lucru pentru simplificarea reglementărilor bancare

HotNews acum 28 minute
Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un grup de lucru, condus de vicepreşedintele Luis de Guindos, care va analiza modalităţi de simplificare a reglementărilor bancare în Europa, a declarat sâmbătă, pentru Reuters, o sursă familiarizată cu situaţ

Elevii revin la școală după vacanța de primăvară / După 3 zile de școală, urmează minivacanța de 1 Mai

G4Media acum 22 minute
Vacanța de primăvară s-a încheiat iar elevii revin la cursuri, de luni, 28 aprilie aprilie, însă doar pentru 3 zile. De joi, se intră în minivacanța de 1 Mai, cu alte zile libere pentru elevi și profesori. Joi și vineri vor fi două zile libere, la c

Wall Street Journal: Huawei dezvoltă un nou cip AI, încercând să rivalizeze cu Nvidia

News.ro acum o ora
Grupul chinez Huawei Technologies se pregăteşte să testeze cel mai nou şi mai puternic procesor de inteligenţă artificială al său, în speranţa de a înlocui unele dintre produsele de vârf ale gigantului american Nvidia, a relatat duminică Wall Street

Canada: Suspectul în cazul atacului cu maşină soldat cu 11 morţi a fost inculpat pentru omor

News.ro acum o ora
Suspectul în cazul atacului cu maşină care s-a soldat cu 11 morţi şi zeci de răniţi la un festival al comunităţii filipineze din Vancouver a fost inculpat pentru omor, a anunţat duminică poliţia, potrivit AFP. "Procurorii din British Columbia l-au i

Coreea de Nord confirmă la rândul său că a trimis trupe în Rusia

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat pentru prima dată că a trimis trupe în Rusia, a anunţat luni agenţia de presă de stat KCNA, susţinând că soldaţii săi au ajutat Moscova să recucerească zone din regiunea rusă Kursk aflate de luni de zile sub control ucrain

Restricţii de trafic pe Valea Oltului, luni şi marţi / Se opreşte traficul câte o oră, în mai multe intervale / Rutele ocolitoare

HotNews acum 2 ore
CNAIR anunţă restricţii de trafic pe DN 7, Valea Oltului, luni şi marţi, în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Sibiu – Piteşti. Pentru intervalele în care traficul este închis sunt stabilite rute ocolitoar

Horoscop pentru luni, 28 aprilie 2025. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 16 minute
Berbec Debutul saptamanii iti aduce dorința de a opera schimbarile necesare in programul cotidian, astfel incat să ai bine dozate orele de munca cu cele de odihna. Observa ce se petrece in jurul tau si spre seara formuleaza concluzii. Se recomanda o

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 12 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 11 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Vremea

București
acum

lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

5°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

6°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°