Criza economică globală a relevat nevoia de reguli mai stricte, pentru evitarea în viitor a determinanţilor de noi dezechilibre majore pe pieţele financiare. Operatorii economici din sfera serviciilor financiare sunt chemaţi să contribuie la consolidarea finanţelor publice, cele care au salvat unele bănci de la faliment. O posibilă taxă europeană ar fi soluţia sugerată de preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene. Atributul „posibilă” concentrează în el esenţa dezbaterilor pe această temă, chiar şi comisarul pentru programare financiară şi buget, Janusz Lewandowski, manifestând îndoieli asupra acestui veritabil „test politic pentru UE.”
Contextul favorabil stimulează apetitul pentru taxa europeană
Evitarea unor crize financiare viitoare şi sporirea veniturilor bugetare sunt cele două ţinte majore ale unei potenţiale taxe paneuropene. Politic, dacă ar fi de introdus noi impozite, cel mai uşor de acceptat ar fi taxele pe serviciile financiare, iar dacă acele taxe ar fi impuse de altcineva, din afara ţării, atunci politicienii s-ar simţi şi mai uşuraţi în faţa electoratului: taxe noi? – nu noi, Bruxelles-ul!
Contextul este tocmai oportun, căci în primăvara anului viitor vor începe negocierile asupra noii perspective financiare a Uniunii Europene pe şapte ani, începând cu 2014. Ca orice buget occidental după criză, cel comunitar duce lipsă de bani. O nouă taxă, pentru prima dată încasabilă direct de la contribuabili, fără interpunerea ministerelor de finanţe din statele membre, ar putea suplimenta intrările la bugetul Uniunii Europene, într-un moment care se aşteaptă a fi tensionat în disputa dintre state: cine dă şi cine ia mai mult?
Laitmotivul opiniilor naţionale despre bugetul Uniunii rămâne acelaşi: plătim prea mult şi primim prea puţin. Marii contributori ca Olanda, Germania, Suedia sau Danemarca fac un sold aritmetic
