Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Bâlciul a crescut pulsul Bârladului

Publicat in Adevarul, joi 26 august 2010 ·

Standurile cu jucării, iujurile sau pistele de maşinuţe tamponate sunt principalele atracţii ale evenimentului.

Bâlciul anual, organizat la finele verii, este o tradiţie de decenii pentru bârlădeni. Şi de această dată, mii de persoane s-au adunat în zona Obor pentru a mânca un mic cu cei dragi în preajma lăutarilor storşi de puteri de la atâta suflat în alamele zgomotoase.

Bârlădenii dau orice terasă de fiţe şi orice restaurant modern pentru atmosfera de iarmaroc întâlnită la bâlci. „An de an venim aici. E o tradiţie pentru noi şi nu concep să nu-mi iau soţia şi copilul pentru a merge măcar o dată. Cel mic mă bate la cap de o lună că abia aşteaptă să se tragă în «lanţuri». N-am cum să-l refuz, e bucuria lui“, ne-a spus Marcel Andrei, de 47 de ani.

Aceleaşi preţuri ca anul trecut

Problemele financiare pe care le întâmpină bârlădenii i-au determinat pe comercianţi să păstreze aceleaşi preţuri ca şi în anii trecuţi.

Amatorii de iarmaroc sunt nevoiţi şi în acest an să plătească cel puţin 5 lei pentru un mic şi o halbă de bere. Dacă mai au şi un prichindel pe lângă ei, cheltuielile cresc considerabil. Maşinile tamponate, iujurile şi fel de fel de accesorii pe placul celor mici fac gaură în bugetul bârlădenilor.

O „cursă“ cu maşinile costă cel puţin 5 lei, în timp ce pentru câteva minute petrecute în iujuri, doritorii trebuie să scoată din buzunar 7 lei.

Chirii rezonabile pentru comercianţi

Pentru a nu alunga comercianţii să vină la Bârlad, autorităţile au decis să păstreze aceleaşi preţuri la chirie ca în 2009. Fiecare a fost nevoit să achite la Primărie câte 8 lei pe metru pătrat pentru fiecare zi de şedere.

„Preţul mi se pare rezonabil. Sperăm ca în ultimele zile de bâlci să scoatem un profit frumuşel“, ne-a mărturisit un comerciant, încântat de numărul mare de clienţi pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 2 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°