Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei miniştri se bat pe cele două legi ale pensiilor

Publicat in Romania Libera, joi 26 august 2010 · ·

Reforma pensiilor care trebuie gata prin acordul cu FMI până la 15 septembrie cuprinde până acum două legi şi cel puţin două categorii privilegiate.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a reanalizat ieri proiectul legii pensiilor, cel care potrivit acordului cu FMI ar fi trebuit finalizat în decembrie 2009, dar al cărui termen a fost prelungit în urma negocierilor succesive până la 15 septembrie 2010.

De ce e nevoie de un nou vot în Comisie?

Prevederile din marea lege de reformă a pensiilor se intersectează cu cele ale „Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor" asupra căreia Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în iunie pentru că dorea să reducă pensiile obişnuite cu 15% şi în acelaşi timp să desfiinţeze pensiile speciale. Curtea Constituţională a respins tăierea cu 15% şi a spus că toate categoriile privilegiate trebuie să treacă în sistemul general de pensii, cu excepţia magistraţilor. Cum şi proiectul marii legi a pensiilor, care trecuse de Senat şi de Comisia de Muncă de la Cameră, se referă la recalcularea pensiilor speciale, şi el trebuie pus în acord cu decizia CCR. Numai că în loc să fie o formalitate, redeschiderea discuţiei echivalează cu un nou şir de controverse.

Vlădescu şi Oprea se contrazic cu Şeitan

Profitând de reluarea discuţiilor la Comisia de Muncă, ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu a propus ca în textul legii să nu se specifice expres valoarea punctului de pensie (acum de 732,8 lei), ci acest lucru să fie stabilit în fiecare an prin legea bugetului de stat, în funcţie de banii disponibili. „Soluţia Vlădescu" avea marele merit că scotea din lege un cartof fierbinte: opoziţia şi sindicatele vor ca punctul de pensie să fie 45% din salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna mărirea pensiilor din 2011 (când legea trebuie să intre în vigoare), iar Guvernul acceptă numai indexarea 100% c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran în Azerbaidjan şi Armenia / ”Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil. Oriunde te duci, sunt cozi mari – este foarte înfricoşător”

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran, a declarat marţi o sursă azeră

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 10 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum o ora
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

UPDATE - Lia Savonea, singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / Ce conţine proiectul de management

News.ro acum 10 ore
Lia Savonea, judecător la Înaltea Curţte de Casaţie şi Justiţie, este singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte al instanţei supreme, post deţinut în prezent de Alina Corbu, al cărei mandat se încheie în luna sept

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 8 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

PSD va decide intrarea la guvernare prin referendum intern, după consultările de la Cotroceni

Ziua Constanta acum 10 ore
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul căruia se va decide intrarea sau nu la guvernare. PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat ref

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

17°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°