O legenda populara chineza spune ca imparatul Shennong a descoperit ceaiul intamplator, pe la 2737 iHr, in timp ce bea dintr-un bol cu apa fierbinte la umbra unui copac. Cateva frunze din copac au cazut in bolul imparatului, facand culoarea apei sa se schimbe. Curios din fire, Shennong a luat o sorbitura si a fost placut surprins de aroma si de proprietatile revigorante ale bauturii.
La fel si noua, celor de azi ne place aroma calma a ceaiului aburind in ceasca mai ales dupa o plimbare mai lunga prin aerul inghetat al iernii.
Cum preparam ceaiul pentru ca lichidul acela divers colorat din ceasca sa ne fie prieten asa cum ne dorim si nu dusman?
Se pune apa la fiert si, dupa ce apa incepe sa clocoteasca, se ia ibricul de pe foc
si se toarna peste planta pusa in ceasca. Planta nu se fierbe niciodata! Se acopera
ceasca si se lasa la infuzat 4, 5 minute dupa care se strecoara daca este cazul. Mult mai comod este sa folosim pliculete. Se indulceste cu zahar si/sau miere dupa gust.
Ceaiul nu se bea niciodata fierbinte nici cand suntem inghetati bocna nici cand suntem raciti, gripati si ne doare in gat. In loc sa ajute, ceaiul fierbinte irita mai rau gatul si perioada de vindecare este mai lunga.
Ceaiul se bea cald, cu inchitituri mici, pe parcursul a 10, 15 minute.
Ceaiul pentru gargara sau spalaturi externe se prepara in acelasi fel ca ceaiul de
baut numai ca se foloseste cantitate dubla sau tripla fata de cat am folosit pentru
ceaiul de baut. De exemplu: o lingurita de planta la ceaiul de baut, doua sau trei lingurite de planta la ceaiul pentru gargara sau spalaturi externe. E recomandat ca ceaiul pentru spalaturi externe sa aiba temperatura corpului, nu mai mult.
Ceaiul pentru bai de plante se face in cantitate mai mare, intr-un vas de doi, trei
litri. Pentru
