Douăzeci de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion în vestul Republicii Democrate Congo, iar o alta se afla în stare gravă, potrivit oficialilor.
Conform BBC, aparatul de zbor, aparţinând unei companii aeriene locale - Filair, s-a prăbuşit la aproximativ 2 km distanţă de pista de pe aeroportul din Bandundu, pe care trebuia să aterizeze, iar în cădere a lovit şi o casă. Se pare însă că nimeni de la sol nu a fost rănit.
Potrivit poliţiei, de la locul accidentului au fost ridicate 19 cadavre şi doi supravieţuitori, însă unul a murit mai târziu. Conform AFP, avionul era pilotat de patronul Filair, un belgian de 62 de ani, Daniel Philemotte, care a murit, de asemenea, în accident.
Accidentele de avion sunt frecvente în Congo, toate companiile aeriene congoleze figurând pe lista neagră a Uniunii Europene, care le-a interzis în spaţiul său aerian.