Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul de afaceri Marius Locic a fost audiat la Parchet

Publicat in Curierul, joi 26 august 2010 ·

Omul de afaceri Marius Locic s-a prezentat, ieri, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde a fost audiat în cadrul unui dosar în care este cercetat pentru înşelăciune.

Dosarul în care Marius Locic este cercetat pentru înşelăciune a fost preluat, în luna mai 2010, de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, de către Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Compania Toyo Motor Leasing IFN SA a sesizat Parchetul în legătură cu o presupusă înşelăciune făcută de Marius Locic, informează Mediafax. În anii 2008 şi 2009, Marius Locic, prin firmele sale SC Locic Imobiliare şi Promo Atac, a cumpărat aproximativ 60 de maşini.

În legătură cu acest caz, Locic a fost convocat la Poliţie, pentru detalii, iar omul de afaceri ar fi apelat la senatorul PSD Cătălin Voicu, care la rândul său l-a contactat pe un adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Mihai Călinescu - care între timp s-a pensionat.

Potrivit procurorilor, senatorul PSD Cătălin Voicu i-ar fi cerut lui Mihai Călinescu, în calitate de inspector general adjunct al IGPR, să dea dispoziţie ca Marius Locic să nu fie pus sub învinuire, iar cercetările să se încheie cu propunere de netrimitere în judecată.

În 8 septembrie 2009, Cătălin Voicu şi Mihai Călinescu au două convorbiri telefonice în care senatorul voia să se asigure că Marius Locic va putea intra la Poliţia Capitalei.

Potrivit anchetatorilor, "dialogurile purtate de inculpatul Voicu Cătălin cu numitul Călinescu Mihai pun în evidenţă faptul că ofiţerul, din postura de şef al Poliţiei Române, îndeplinea întocmai şi fără nicio opoziţie solicitările inculpatului Cătălin Voicu, chiar dacă acestea se situau în afara cadrului legal şi reprezentau o imixtiune gravă în activitatea de cercetare penală".

În 21 mai 2010, senatorul Cătălin Voicu, judecătorul Florin C

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 7 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 14 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Un avion de linie a evitat la limită coliziunea cu un bombardier B-52 în Dakota de Nord / Pilotul a cerut scuze pasagerilor: „Probabil aţi văzut genul de avion care venea spre noi. Nimeni nu ne-a spus despre el”

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe anchete au fost deschise în SUA, în special de către autoritatea americană de aviaţie civilă (FAA), după ce un avion de linie Delta operat de compania aeriană SkyWest a evitat la limită o c

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 7 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

22°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°