Creditele cu întârzieri la plată de cel puţin o zi au scăzut în iulie cu 1,44% faţă de iunie, la 13,4 miliarde de lei, pe fondul reducerii puternice a valorii împrumuturilor în valută la care există obligaţii restante, potrivit datelor BNR, citate de Mediafax.
Împrumuturile restante în valută au fost devansate de creditele în lei cu întârzieri la plată de cel puţin o zi, deşi în soldul total creditele în devize străine depăşesc cu mult finanţările în monedă naţională. De altfel, ponderea creditelor restante în total împrumuturi este mai mare în cazul componentei în lei faţă de cea în valută.
Împrumuturile în valută cu întârzieri la plată, exprimate în lei, au însumat 6,69 miliarde de lei, în scădere cu 6,87% faţă de iunie, în contextul în care leul s-a apreciat în iulie comparativ cu iunie.
Reprezentanţii BNR spun că datele privind restanţele la creditele în valută aferente lunii iunie vor fi revizuite în jos, astfel că scăderea din iulie nu va fi la fel de amplă.
Cursul de schimb lei/euro a fost la finele lunii iulie de 4,2471 lei/euro, cu 2,86% sub nivelul celui de la 30 iunie 2010.
Creditele restante în lei au continuat să urce în iulie, cu 4,6% faţă de iunie, la 6,75 miliarde lei, reprezentând 8,58% din totalul împrumuturilor acordate în monedă naţională firmelor şi populaţiei.
În aceste condiţii, ponderea restanţelor în total credite în lei a crescut de la 5,6% în decembrie 2009 la 8,21% după primul semestru al acestui an.
Datele BNR mai arată că ponderea restanţelor în total împrumuturi în valută, exprimate în lei, a scăzut uşor în luna iulie faţă de iunie, de la 5,38% la 5,18%, dar se situează peste nivelul de la finele anului trecut, de 3,04%.
Pe de altă parte, în primele şapte luni creditele restante în lei şi valută au crescut cu 64,74%, majorându-şi ponderea în total împrumuturi de la 4,05% la 6,46%. Creditele