Autoritatile din Grecia au constatat, in urma unor controale efectuate, ca s-au platit pensii ani de zile unor persoane care decedasera, unele dintre ele chiar si cu un deceniu in urma.
Ca parte a efortului de a reduce cheltuielile, autoritatile elene au luat la verificat dosarele de pensii ale persoanelor care au trecut de varsta de 100 de ani (destul de multe in aceasta tara) prilej cu care s-a constatat ca 321 dintre ele decedasera, informeaza BBC.
Ministrul adjunct al Muncii Georges Koutroumanis a descris situatia ca fiind "un fenomen al lumii a treia", care nu poate fi lasat sa continue intr-o tara europeana.
In Grecia, anumite persoane nu declara decesele la seriviile sociale pentru a beneficia in continuare de pensiile parintilor decedati. Oficialul a asigurat ca se vor actualiza liste cu toti pensionarii din tara, indeosebi cu cei care au peste 100 de ani. De asemenea, persoanele care au fraudat si n-au declarat decesele vor fi cercetate penal.
Se va infiinta un registru national al pensionarilor, impreuna cu un sistem mai centralizat de plati, a mai declarat Koutroumanis.
Ca sa iasa din criza, Grecia a adoptat in urma cu patru luni un plan draconic si a imprumutat 110 miliarde de euro de la Uniunea Europeana si Fondul Monetar International.
Autoritatile din Grecia au constatat, in urma unor controale efectuate, ca s-au platit pensii ani de zile unor persoane care decedasera, unele dintre ele chiar si cu un deceniu in urma.
Ca parte a efortului de a reduce cheltuielile, autoritatile elene au luat la verificat dosarele de pensii ale persoanelor care au trecut de varsta de 100 de ani (destul de multe in aceasta tara) prilej cu care s-a constatat ca 321 dintre ele decedasera, informeaza BBC.
Ministrul adjunct al Muncii Georges Koutroumanis a descris situatia ca