Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Chiriile din spaţiile comerciale ultracentrale la jumătate preţul din 2008

Publicat in Adevarul, joi 26 august 2010 ·

Cu toată scăderea chiriilor multe magazine ultracentrale continuă să rămână goale. Analiştii imobiliari susţin că tarifele de închiriere vor continua să scadă chiar şi în 2011

Numeroase spaţii comerciale din zona ultracentrală a Bistriţei îşi caută de luni bune chiriaşi. Chiar dacă toată lumea a scăzut preţul, clienţii buni sunt greu de găsit. Proprietarii care ţin excesiv la preţ rămân cu spaţiile goale iar cei care nu renegociază cu chiriaşii actuali riscă să-i piardă. Pe Pietonalul Liviu Rebreanu există cel puţin cinci spaţii comerciale în căutare de chiriaşi, iar pe strada Dornei, cel mai bun vad comercial pentru boutiq-uri şi magazine pret-a- porter sunt alte câteva cu afişul de închiriat pe uşă. Între acestea un magazin de gablonţuri cu ştaif sau un fost sediu de bancă ultradichisit, care a fost pe vremuri magazin de confecţii.

Totul se renegociază

„Preţurile au scăzut faţă de 2008 cam cu 45% poate chiar 50%. Multe spaţii au rămas şi aşa goale pentru că mulţi vin, stau o lună-două, şi trebuie să închidă, pentru că nu merge afacere", explică Mariana Anisie, administratorul unei agenţii imobiliare cu sediul în strada Dornei. Aceasta mai spune şi că proprietarii care nu lasă preţul rămân cu spaţiile goale sau îşi pierd clienţii: „Proprietarul sediului de bancă din vecini îl închiriază chiar şi pe bucăţi. Se pare însă că ţin la preţ prea mult şi nu-şi găsesc clienţi. În general mai mult de 4-5 euro pe metrul pătrat nu mai merge, indiferent cât de central este spaţiul. Chiar şi contractele de închiriere pe durată mai lungă se renogociază. Cei care nu lasă din preţ rămân fără chiriaşi", explică administratorul Agenţie imobiliare. Unii profită de situaţie şi se mută dintr-o zonă centrală într-una ultracentrală. Unul dintre magazinele cunoscute de pret-a porter avea unul dintre spaţii pe zona Gheorghe Şincai, unde a stat ani buni. De câteva luni s-a mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°