(Apărut în Dilema veche, nr. 542, 22-28 august, la tema "Arta de a minți")

De la idealismul originar la pilotul pragmatic

O poveste, zice-se apocrifă, scumpă însă multor americani, spune că, pe cînd era copil, George Washington săvîrşise un pocinog în livada părintească, crestînd cu toporişca un cireş. Întrebat de tatăl său "Cine a tăiat cireşul?", micuţul George şi-ar fi recunoscut fapta pe loc: "Nu pot să spun o minciună. Eu am tăiat cireşul".

Intrată în legendă şi coroborată ulterior de comportamentul etic exemplar al primului preşedinte, istorioara întruchipează emblematic o mai veche premisă, prezentă pînă nu demult, în diverse forme, în straturi ale subconştientului colectiv american: cea potrivit căreia inşii chemaţi să conducă destinele naţiunii nu pot fi decît oameni oneşti, ilustrînd în faptele şi pronunţările lor, publice şi private, virtuţile veracităţii şi ale francheţei. În acest spirit, Abraham Lincoln - după Washington, unul din marile simboluri ale istoriei americane - a rămas pînă azi cunoscut în popor sub numele familiar de "Honest Abe". Onestitatea şi o statură morală opusă structural minciunii au reprezentat, într-adevăr, filoane ale mentalităţii americane, surprinse de altfel de un fin observator al Statelor Unite interbelice, românul Petru Comarnescu, care, în Homo Americanus, îşi mărturisea admiraţia faţă de prezumţia de onestitate, învederată ochiului sau surprins cu prilejul examenelor scrise la marile universităţi americane, unde supravegherea studenţilor se dovedea, pe atunci, minimală - frauda, formă a înşelăciunii, fiind privită, în spiritul tradiţional al vremii, drept o necinste şi o dezonoare.

Pătrunderea mentalului colectiv de acest tip de idealism moral şi-a tras fără îndoială sevele originare din etica corectitudinii faţă de semeni şi - să-i spunem pe nume - religiozitatea care au caracterizat, după cum obs