Teoretic, Adrian Năstase are dreptate. Practic, noua reglementare a fost dictată de statistici.
În acest sfârşit de vară plin de evenimente foarte sexy din punct de vedere jurnalistic, a trecut aproape necomentat un episod ceva mai arid, dar crucial. După Camera Deputaţilor, şi Senatul a aprobat ca excepţiile de neconstituţionalitate să nu mai poată fi motiv de suspendare a proceselor până la pronunţarea Curţii Constituţionale.
Cu un curaj nebun, Adrian Năstase decretează: „Aceasta lege va rămâne o pată pe obrazul ministrului Predoiu şi pe obrazul parlamentarilor care au votat-o". Teoretic, Năstase are dreptate: există posibilitatea ca, măcar o dată - şi tot ar fi grav -, cineva să fie pedepsit pe baza unui articol de lege ce abia după aceea ar urma să fie declarat neconstituţional.
Practic însă, noua reglementare a fost dictată de statistici. Doar 1 la sută dintre cele peste 8.000 de excepţii examinate de Curte s-au dovedit a fi întemeiate, ceea ce înseamnă că restul de 99 la sută dintre dosare, multe cu "rechini graşi", au fost tergiversate inutil. Cine urmăreşte deciziile Curţii Constituţionale poate observa că, din ce în ce mai des, judecătorii nu mai scriu în detaliu motivaţia prin care resping o excepţie, ci doar invocă decizii anterioare. Asta ce înseamnă? Că avocaţii, deşi cunosc - sau pot afla - că unele articole de lege au mai fost rezolvate de Curte, continuă să ridice excepţii, ştiind că judecătorii din instanţele ordinare sunt obligaţi să suspende procesul până la soluţionarea chestiunilor de ordin constituţional. Şi acest comportament abuziv al avocaţilor nu putea fi sancţionat nicicum.
Noile reguli curmă aceste practici şi sunt un compromis rezonabil impus de statistici. Tot statisticile ne dau şi o speranţă: e de presupus că prevederile legale care vizează principalele drepturi ale omului vor fi fost suficient de mult scrutate î
