- Editorial - nr. 616 / 26 August, 2010 Romanii, in majoritatea lor, asa cum au dovedit-o in ultimele doua decenii, sunt un popor fara ambitie si care nu tin deloc, sau aproape deloc, la prestigiul lor de europeni si nici la imaginea tarii lor. Daca ar fi altfel, cu siguranta n-ar indura umilinta celui aflat mereu in coada listei, iar noi ne-am situa, atat statistic, cat si ca apreciere, la un cu totul alt nivel in randul tarilor europene. Sa fii primul la cele rele, atunci cand este vorba de boli ale mizeriei: TBC, hepatita, boli digestive, dermato-venerice; de comportamente antisociale, infractionalitate marita, accidente de circulatie, coruptie etc., si ultimul la cele bune: productie, functionarea institutiilor statului, calitatea relatiilor interumane si a microclimatului de viata (curatenie, ordine si liniste publica), nu este deloc magulitor. Si, asa cum se intampla in matematica, cand plus cu minus da minus, puse toate acestea in balanta, societatea romaneasca apare drept o constructie a raului, dominata de la un capat la altul de accentele negative ale unei existente ce duce in mod categoric la saracie, mizerie si inechitate. Aceasta stare de fapt impamantenita si, dupa cum bine se poate vedea, fara sansa de a se redresa, genereaza o suita de intrebari nu numai cu privire la viitorul sumbru al tarii si natiunii, dar si cu privire la destinul nostru personal, daca romanii mai merita sa investeasca incredere si atasament intr-o tara aflata in deriva, aparent fara nicio perspectiva. Pentru ca, dupa cum merg treburile la aceasta ora, cam asa par lucrurile, vazute ele fie din interior, fie din exterior. Faptul acesta de o deosebita gravitate pare o alarma de gradul zero, numai ca despre ea nu prea ai cu cine sta de vorba si nici alarma nu prea are cine sa o asculte. Guvernantii nostri, de sus sau mai de jos, n-aud si nu vad, iar majoritatea populatiei se compl