Conferinţa a fost urmată de lungi dezbateri, moderate excelent de Al. Cistelecan, dar, din păcate, acestea nu s-au păstrat. A fost salvat însă un scurt interviu, realizat, ca şi filmul, de Laurenţiu Blaga, în care, la cald, precizez şi nuanţez cîteva din cele spuse în conferinţă. Am reuşit să recuperez convorbirea şi o redau în acest episod. Domnule Antonesei, s-a încheiat confe-rinţa. Pornind de la titlul ei, de ce socotiţi că românii sînt un popor narativ, de Şeherezade? Am plecat de la vorba, devenită folclor, că „românul s-a născut poet“ şi sînt de acord cu ea, dar cultura română se mai şi maturizează, cum a făcut-o şi în interbelic, cînd apar mai multe centre de creativitate culturală. Deci, pe lîngă poezie, am constatat că, după ’90, au început să capete amploare genurile narative – proza, filmul şi chiar teatrul. Am vrut să subliniez fenomenul care mi se pare cel mai interesant dintre toate apărute în cultura noastră din ’90 încoace. Şi am recurs la metafora cu Şeherezada pentru că, atunci cînd spui Şeherezada, spui poveşti, spui chiar 1001 de poveşti. E lumea în care începem s-avem poveşti, să avem poveşti filmate, să avem poveşti scrise, să avem poveşti scrise de mari dimensiuni, pentru că e o retragere a prozei scurte acum şi o expansiune a romanului. Nu ştiu dacă am reuşit neapărat să conving în tot ce am spus, dar cred că am reuşit să provoc o dezbatere, şi asta contează. Credeţi că acest cîştig al prozei, al povestirii, al naraţiunii, are vreo legătură cu schimbarea tipului de receptor? Cred că are o legătură, mai întîi, cu schimbarea de mediu în general. Trăim într-o lume fără cenzură, fără îndrumare ideologică, cum era pînă în ’89, deci putem povesti liber, de la „gura sobei“ pînă aici, cum stăm noi de vorbă, în faţa unei camere. Asta nu poate să nu încurajeze povestea! Pe de altă parte, uneori, din motive rele, nu neapărat şi bune!, avem ce pov