Situaţia umilitoare la care au fost supuşi în ultimele zile românii plătiţi pe drepturi de autor. sau care desfăşoară activităţi economice independente, i-a determinat pe liberali să decidă depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Muncii, Mihai Şeitan, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Mihai Voicu.
"Biroul Politic Central a decis ca grupul parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor să depună o moţiune simplă împotriva ministrului Mihai Şeitan. (...) Sunt elemente care, pe lângă declaraţiile publice pe care le-am avut, necesită în opinia noastră şi o acţiune parlamentară. Una dintre puţinele pe care le are la dispoziţie opoziţia, şi anume moţiunea simplă. Lucrul acesta se va întâmpla în foarte scurt timp după începerea sesiunii parlamentare. Trei-patru zile după începerea sesiunii parlamentare", a spus Voicu.
Acesta a explicat că decizia este motivată de "situaţia extrem de neplăcută, chiar umilitoare", în care sunt puşi sute de mii de oameni, care fie sunt plătiţi pe drepturi de autor, fie desfăşoară activităţi economice independente.
"Este de-a dreptul o bătaie de joc incoerenţa declaraţiilor guvernamentale, stadiul de slabă pregătire în care funcţionarii de la ghişee, fără a fi vina lor, au fost puşi de către conducătorii ministerului, declaraţii de genul că amenzile vor fi acordate doar dacă există rea-credinţă, iar asta nu se ştie de cine va fi hotărâtă", a precizat purtătorul de cuvânt al liberalilor.