Dumitru: Preţul mare al grâului a făcut ca "Primul siloz" să nu mai fie atractiv în acest an pentru producători
Frumosu: Programul este obligatoriu indiferent de preţul grâului, pentru că firmele nu pot să cumpere grâu cât să le ajungă de la o campanie la alta
"Avem nevoie de spaţii de depozitare pentru a mări perioada în care avem acces la produse româneşti şi să reducem în acest fel timpul de import''
În vara anului trecut Guvernul a aprobat programul "Primul siloz", destinat agricultorilor, după modelul "Prima casă". Ca să nu fie nevoiţi să-şi vândă cerealele imediat după recoltare, la preţuri foarte mici, agricultorii îşi pot depozita producţia în silozuri autorizate de stat şi primesc în schimb certificate de depozit, cu care pot obţine de la bănci împrumuturi garantate de stat.
În acest an, dată fiind situaţia la nivel mondial în ceea ce priveşte preţul grâului care a crescut foarte mult în ultima perioadă, se pare că acest program nu mai este atractiv pentru români, conform declaraţiilor ministrului Agriculturii.
Mihail Dumitru a declarat că preţul ridicat al grâului din acest an a transformat "Primul siloz" într-un program neatractiv, întrucât producătorii nu mai doresc să depoziteze cerealele, ci să le vândă la o valoare foarte mare.
Fiind întrebat la finalul şedinţei Guvernului dacă programul "Primul siloz" mai funcţionează în acest an, ministrul Agriculturii a răspuns afirmativ. "Programul este în derulare, se desfăşoară, dar în anii în care preţul la produsele agricole este foarte ridicat nu este un program atractiv", a precizat Dumitru, citat de Mediafax.
Potrivit ministrului, obiectivul acestui program este preluarea presiunii pe cererea din piaţă în anii cu producţie cerealieră importantă. "Anul acesta, în mod excepţional şi conjunctural preţul grâului a crescut foarte mult, practic a crescut cel ma