Cîndva am iubit-o. Foarte mult. E foarte mult de atunci. Albania nu exista pentru Europa. Era în anii cînd nu prea ştiam unii de alţii. Fiecare cu lumea lui. Stalin, Mao, Mahomet Bushati, Eisenhower, De Gaulle, Ismail Kemal Vlori, cine mai ştie azi de ei.

Uite că avem şi noi, albanezii, oameni de ispravă. S-au dus cu toţii. Timpul se dilată, se comprimă. Rămîn cei ce rămîn. Noi. Cei rămaşi pe lîngă lacurile de la graniţa cu Grecia sau cei plecaţi, unii în America să facă bani, alţii să muncească în insulele din Marea Egee, ca să trăiască şi atît. Apoi ea a dispărut. Nu ştiu bine cînd şi în ce împrejurări. Aşa, pur şi simplu. Timpul nu contează deseori. A plecat. Undeva. Cineva. Am uitat. Nu am uitat, dar nu mai ştiu nimic despre ea. A murit, poate nu, gravităm pe orbite diferite. Oare chiar pe vremea aia se întîmplau toate astea? Cînd? Roger mi-a povestit tot ce s-a întîmplat. Care Roger, unde? Niciunde. Timpul se comprimă, oamenii apar, dispar, mai nimic, soarele stă pe loc, oricum şi nu-i pasă de cum se sucesc sau răsucesc celelalte astre. Cu şi fără oameni. Cinci ore din viaţa unui om sunt cinci ore. La Barcelona, Korce sau Paris, viaţa, femeile, cerul, acoperişurile şi politicienii sunt ca peste tot. Nu întotdeauna. Simplu, Bonjour, se pot număra orele, merci, avem şi alte treburi, ga va bien. A murit Lhasa de Sela, a murit şi Salinger, nu mor numai francezii. Ce plictiseală. Oui, cam aşa. Cam aşa e. Acum vorbim mai mult englezeşte. Şi la Paris, vine atîta lume de peste tot. Mai şi pleacă, mai şi rămîn. Americanii lui Gertrude Stein au dispărut. Acum sunt şi alţii. Acum sunt şi mai altfel. Pînă şi americanii. Nimeni nu mai e cum a fost. Uneori. Ce mare scofală că mori în Montparnasse sau bei o cafea pe Boul 'Mich. Şi Hemingway a dispărut cu băutura lui cu tot. Acum o să scotocească după viaţa lui Salinger. Le-a tras clapa la toţi. Literatura şi