Pe fonduri europene, reprezentanţii Primăriei Iaşi au început să amenajeze din primăvară un tronson destinat mersului pe două roţi din pavele, căruia i-au schimbat traseul în mai multe rânduri, şi să monteze 50 de staţii de aşteptare a mijloacelor de transport în comun.
Ca şi cum proiectul nu ar fi gestionat de aceeaşi instituţie, în staţia de autobuz din Tudor Vladimirescu spaţiul de aşteptare a fost montat joi chiar pe pistă.
50 de staţii de autobuz amenajate pe bani europeni
Până când reprezentanţii municipalităţii se vor hotărî să traseze pista corespunzător, bicicliştii vor trebui să se ferească de călătorii care aşteaptă în staţie autobuzele.
„Nu se mai înţelege pe unde poate trece un om pe bicicletă şi unde stăm noi să aşteptăm în staţie. Vor face slalom printre noi“, a spus ieşeanul Mihai V.
Staţiile şi pista de biciclişti au fost realizate din fonduri europene prin programul Civitas-Arhimedes de 4,7 milioane de lei, din care 55% reprezintă fonduri nerambursabile.
Citeşte şi:
Trotuar cu bordură pe mijloc la Iaşi (Foto)
Iaşi: Acoperă ruşinea de la pistă cu bani publici
Iaşi: Începe promovarea mersului pe bicicletă, deşi pista nu e gata