La noi, şi tragediile iau coloratură locală, diminuând efectul catarctic, astfel încât după producerea lor nici nu ne simţim mai eliberaţi, nici mai buni, nici gata să ne sporim atenţia pentru ca ele să nu se mai producă. Cazul, pe care toată lumea românească îl ştie, căci l-a trăit în diverse trepte ale sensibilului, poate fi un cutremurător subiect de film, de roman, de anchete sociologice sau medicale, ajungând mereu în acelaşi loc: civilizaţia în care trăim, adică lipsa de civilizaţie a societăţii româneşti.
În Maternitatea Giuleşti, timp de o oră, secţia de terapie intensivă a ars fără ca nimeni să sesiseze ce se petrece. Ancheta este în curs, moartea se derulează şi ea: au murit mai întâi patru bebeluşi, mai apoi un al cincilea, speranţele pentru încă şase sunt, înţeleg din ce spun medicii, minime, dar ceva-ceva tot se conturează în cronologia faptelor. Asistenta care avea în supraveghere salonul l-a zăvorât, închidere pe bază de cartelă magnetică, şi a plecat. Pentru puţin timp, zice ea; pentru a asista o cezariană, zic cadrele medicale; pentru a sărbători o Sfântă Maria (care fusese cu o zi înainte) împreună cu domnii doctori, spun surse din maternitate.
Vreme de o oră, secţia cea mai delicată, cea în care oricum viaţa şi moartea atârnă de un firişor de aţă şi de o intervenţie la secundă, a rămas singură, pustie, nesupravegheată. Două fire neizolate corespunzător de la aparatul de aer condiţionat s-au supraîncălzit, au făcut scurtcircuit şi au declanşat incendiul. Nu într-un izbucnire violentă, ci mai întâi mocnit, cu deagajare de fum probabil gros şi înecăcios. Nu rezultă foarte clar, până acum, cine a sesizat incendiul, cert e că asistenta nu era în preajmă pentru a deschide uşa cu cartela magnetică: a fost nevoie ca uşa să fie spartă cu un extinctor (tragică ironie, nu?).
Rezultatul: o tragedie. O spun răspicat medicii israelieni care