* FNPAR şi LAPAR, acuzate de ministru că acţionează la comandată politică, după ce au refuzat să participe la negocierile de conciliere şi ameninţă cu proteste
După ce mai multe organizaţii de producători agricoli, care ameninţă că încep protestele, au refuzat invitaţia de conciliere a Ministerului Agriculturii şi nu au participat la şedinţa de ieri de la minister, ministrul Mihail Dumitru a acuzat că acestea nu sunt interesate de problemele reale ale agriculturii, ci mai degrabă să acţioneaze la comandă politică.
Într-un comunicat remis redacţiei, Mihail Dumitru a declarat: "FNPAR (n.r. - Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România şi LAPAR (n.r.- Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România) nu au onorat invitaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a participa la aceste discuţii. Consider acest lucru o sfidare a autorităţii în domeniu şi îmi este întărită convingerea că cele două asociaţii de profil acţionează politic şi nu urmăresc neapărat rezolvarea problemelor din agricultură".
Potrivit unui comunicat al ministerului, la discuţii au participat reprezentanţii Uniunii Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, ai Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Pui din România, ai Patronatului Român al Cărnii de Porc şi ai Asociaţiei Fermelor din România precum şi reprezentanţii ai Asociaţiei Producătorilor de Zahar din Sfeclă din România şi ai Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.
Una dintre problemele abordate a fost cea a subvenţiilor de la bugetul de stat.
Potrivit comiunicatului, în cadrul întâlnirii Mihail Dumitru a prezentat participanţilor o posibilă soluţie la revendicările acestora, în principal identificarea unor resurse bugetare în urma realocărilor financiare pentru achitarea Plăţilor Naţionale Directe Complementare în sectorul vegetal. "Suma primită de fermierii din s