În comerţul cu sticlă suflată supravieţuiesc doar meseriaşi care îmbină afacerea cu arta. Dacă în 1990, România era cel mai mare exportator de sticlă din Europa, în prezent procentul a scăzut la 3% din ce era odată.

Transilvania a fost întotdeauna o zonă în care breasla sticlarilor a strălucit prin pricepere şi îndemânare iar judeţul Mureş nu face excepţie. De la atelierele mici ale fiecărui meseriaş, prin anii '50 se ştia deja de Glăjărie, o comunitate de sticlari din judeţ.

Odată cu instalarea regimului comunist, fabricile de sticlă au devenit din ce în ce mai mari. Pe vremea aceea, ucenic era şi Grigore Nicuşan, un puşti de 17 ani care provenea dintr-o familie de 14 copii pasionat de meşteşugul suflatului în sticlă. „Erau centre mari la Turda, la Mediaş, la Avrig sau prin Buzău erau cuptoare de câteva tone. Se producea foarte mult pentru export" îşi aminteşte Grigore Nicuşan.

Comuniştii, interesaţi de sticlărie

După armată, s-a angajat la Prodcomplex Târgu-Mureş, secţia artizanat, unde a studiat noi forme de lucru în arta sticlăriei cu artiştii plastici profesionişti. A lucrat sub conducerea doamnei Nagy Gheorghina, cu care a participat la o expoziţie naţională în 1987, la Muzeul de Artă din Bucuresti. Acolo, liderii PCR au reţinut 24 de lucrări.

Cea care a obţinut locul I era o vază care purta semnătura artistului Nicuşan şi a lui Torok Levente, lucrare care şi azi se află în patrimoniul naţional al Muzeului de Artă. Această recunoaştere i-a dat curaj sticlarului să îşi urmeze calea şi să conştientizeze că lucrările sale au valoare.

Revoluţia a schimbat totul

Imediat după revoluţie, lucrurile au început să se schimbe. Că s-a mai furat sau că au falimentat, marile sticlării au început să dispară. „În 1995 erau cam 2.000 de sticlării în ţară, acum dacă mai sunt 1.000. Şi asta în condiţiile în care şi capacitatea cuptoarelor