Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În pragul sinuciderii, din cauza datoriilor

Publicat in Adevarul, vineri 27 august 2010 ·

Un patron din Vadu Izei nu şi-a primit de doi ani banii pentru lucrările de reabilitare ale şcolii din localitatea Botiza. Omul a fost nevoit să-şi vândă apartamentul pentru a mai achita din datoriile către furnizori şi angajaţi şi, de două ori, a încercat chiar să-şi pună capăt zilelor.

Apartament vândut pe bani de nimic, datorii la bănci, furnizori şi angajaţi, hărţuit de cămătari. Toate aceste poveri apasă pe umerii lui Ioan Trifoi (53 ani), patronul firme de construcţii Convad SRL, din Vadu Izei. Bărbatul a recurs deja de două ori la gesturi disperate, încercând să-şi pună capăt zilelor. „Banca San Paolo, cu care am lucrat bine în ultimii trei ani, m-a mai păsuit până la finele anului, atât. Nu mai văd cale de ieşire. Am refăcut întreaga şcoală, am investit banii mei, am luat chiar şi împrumuturi de la cămătari doar ca să pot termina în timp util lucrările. Mie cine-mi dă banii?", spune, disperat, patronul.

ISJ: „Noi nu mai avem nicio datorie !"

Potrivit şefei Compartimentului Tehnic-Administrativ din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Elisabeta Kramarik, Ion Trifoi a încheiat un singur contract cu ISJ, în anul 2006, pentru reabilitarea şcolii din Botiza. „Valoarea contractului a fost de 203.000 lei. Noi am achitat această sumă. Au urmat alte două contracte, în baza cărora omul a continuat lucrările la şcoală, dar acestea au fost încheiate între el şi Primăria Botiza", explică Kramarik.

Primăria, „forţată" să încheie contractele

Primarul de Botiza, Ioana Trifoi, este revoltată pentru situaţia creată. „În 2008, când s-a pus problema continuării lucrărilor, domnul Sandu Pocol, pe atunci inspector şcolar general, a venit de două ori la noi şi ne-a asigurat că vor veni în continuare bani. Am fost obligată de juristul ISJ Maramureş să închei contracte cu firma care executa lucrările la şcoală",

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 24 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 28 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 18 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 2 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Completări cheie în noua lege referitoare la Directiva NIS 2: trei aspecte importante pentru companii începând cu 10 iulie 2025

HotNews acum 36 minute
Validarea legislativă a măsurilor prevăzute de OUG 155/2024, act normativ care transpune Directiva NIS (Network and Information Security) 2 la nivel local, a avut loc prin publicarea în Monitorul Oficial în data de 7 iulie 2025 a Legii 124/2025. Ace

Bolojan, cină sub paza SPP cu un „rechin imobiliar” în Capitală

Mediafax acum 40 minute
Noul lider al Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a marcat în mod discret, dar elegant, un moment definitoriu pentru cariera sa politică: preluarea conducerii PNL. A mers la un restaurant italienesc din Capitală, într-un cadru restrâns și ate

Vremea

București
acum

30°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°