Fermierii danezi caută porcari cu facultate. Pentru 1.300 de euro, străinii pun la dispoziţia gorjenilor zeci de locuri de muncă în ferme de creştere a animalelor însă, cu condiţia să fi absolvit studii superioare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, prin serviciul de ocupare EURES, oferă 30 locuri de stagiari în ferme de creştere a animalelor, în Danemarca. Candidaţii trebuie să fi absolvit acum un an studii superioare în domeniul agronomiei sau zootehniei şi să aibă cunoştinţe bune de engleză. Contractele de muncă se încheie pe 18 luni, iar salariul brut este de 1.300 de euro. „Eu am terminat zootehnia, dar trebuie să ştiu limba engleză. Pentru ce îmi trebuie limbă străină, să vorbesc cu porcii în engleză?“, a spus Ion Căldăraru, de 45 de ani, din Scoarţa. Până acum, de slujbele din Danemarca, s-au interesat doar câteva persoane, care nu au îndeplinit însă condiţiile pentru a-şi depune dosarele.
Pretenţiile sunt prea mari
„În Gorj nu sunt facultăţi cu asemenea profiluri şi de aceea au venit tineri care aveau studii în alte domenii“, a declarat Diana Văduva, consilier în cadrul EURES. Cei interesaţi de aceste posturi spun că danezii sunt prea exigenţi. „Nu credeam că se cer studii superioare ca să ai grijă de porci şi vaci“, a spus Ionuţ Vlădescu, dinTârgu-Jiu.