Este zi. Sub pleoapele închise ale lui Michael se văd uşoare mişcări ale globilor săi oculari. Touchstone şade relaxat pe un fotoliu lângă patul lui şi vorbeşte calm, zâmbind cu înţelepciune...

- Visul este calea spre o viaţă mai frumoasă. Fuga dintr-o realitate mizerabilă într-o iluzie încântătoare.

Michael îşi deschide ochii, dar rămâne nemişcat, ascultând.

- Hai să trăim într-o ţară de vis, dacă realitatea este atât de ticăloasă şi lipsită de speranţe. Hai să trăim cu imagini mai luminoase, să îndulcim realitatea sumbră...

Michael se ridică în şezut. Îl priveşte contrariat pe Touchstone.

- Oh, scuză-mă. N-am vrut să te trezesc.

Touchstone se ridică şi se îndreaptă spre uşă. Iese. Michael se uită în jur, mahmur. Descoperă pe perete pictura bufonului, căruia ochii îi sunt acum mai bine accentuaţi. Au prins mai bine formă şi personajele din spate, care parcă vor să-l prindă, dar pictura rămâne în continuare tot vag conturată. Michael coboară din pat cu gesturi nesigure. Se duce la baie şi se spală pe faţă. Iese din cameră şi se îndreaptă spre scări cu paşi precauţi. Coboară treaptă cu treaptă. Linişte mormântală înspăimântătoare.

- Hei!

Niciun răspuns. Mai coboară câteva trepte şi mai face o încercare.

- E cineva aici?

O tăcere la fel de apăsătoare. Michael ajunge la intrarea salonului şi se opreşte câteva clipe. Prin uşa larg deschisă vede portretul lui Touchstone care acum este zâmbitor. Intră în salon, uitându-se încruntat la tablou şi vorbindu-i.

- Salut. Ai de gând să mai stai mult cu grimasa aia pe faţă?

De pe canapea se aude o tuse provocatoare. Michael, surprins, îl vede pe Touchstone care stă picior peste picior. Priveşte iar spre tablou.

- Nu e o grimasă. Este zâmbetul meu. Aşa am fost imortalizat.

- Unde-s ceilalţi?

- Ceilalţi?! Mi-e teamă că acum trebuie s