Sâmbătă se desfăşoară partidele din cadrul celei de-a doua etape a Ligii a IV-a la fotbal, una care are drept capete de afiş întâlnirile de la Galbenu şi Cireşu, două partide în care evoluează formaţii valoroase din acest eşalon.
Viitorul Galbenu, grupare care îl are în componenţă pe Şerban Feraru, golgeterul ediţiei trecute de campionat, primeşte replica uneia dintre echipele care s-au întărit în această vară şi care doreşte să promoveze în Liga a III-a, CS Făurei, în timp ce revelaţia începutului de retur al stagiunii trecute, Victoria Cazasu, va evolua în compania celei mai organizate formaţii din competiţiile pe care le gestionează AJF Brăila, Fortino Ianca, o grupare care la prima sa evoluţie în acest eşalon doreşte o clasare pe podium.
După succesul categoric obţinut în deplasare runda trecută, Avântul Cireşu porneşte cu prima şansă şi în disputa de pe teren propriu cu Sportul Chiscani la fel Recolta Tufeşti în partida din propriul fieff cu Victoria Deduleşti, precum şi Dunărea Gropeni în deplasarea de la Avântul Mircea Vodă.
Dispute echilibrate se anunţă şi cele de la Traian, Tichileşti şi Găiseanca, acolo unde se vor duela formaţii egale valoric.
Etapa a 2-a programează meciurile:
Avântul Cireşu - Sportul Chiscani
Viitorul Galbenu - CS Făurei
Recolta Tufeşti - Victoria Deduleşti
Victoria Cazasu - Fortino Ianca
Victoria Traian - Atletic Brăila
Avântul Mircea Vodă - Dunărea Gropeni
Dunărea Tichileşti - Gloria Movila Miresii
Voinţa Găiseanca - Voinţa Vişani se dispută duminică Sâmbătă se desfăşoară partidele din cadrul celei de-a doua etape a Ligii a IV-a la fotbal, una care are drept capete de afiş întâlnirile de la Galbenu şi Cireşu, două partide în care evoluează formaţii valoroase din acest eşalon.
Viitorul Galbenu, grupare care îl are