Daca incerci sa gasesti un sistem de impozare mai bun, vei cauta multa vreme, dar s-ar putea sa dai peste exemplul Republicii Chile. Tara cu vreo 17 milioane de locuitor, cu un venit, per capita, de vreo 18.000 USD, a iesit nu de mult de sub tutelajul socialistilor si comunistilor, creand o economie vivace si un nivel de trai care rivalizeaza multe tari "dezvoltate".
Avand un sistem de impozite care nu depaseste 12% pentru indivizi si pentru
companii, a atras capital strain, eliminand somajul. Exista o "plasa de siguranta" pentru cei saraci, asistenta mdicala e accesibila si ieftina pentru toti, asigurand pensii la un nivel de 80% din salariul mediu pe viata. In operatiile de colectare a impozitelor foloseste mai putin de 100.000 de salariati, iar evaziunea si fraudele fiscale sunt aproape inexistente.
Dilema impozitelor (I)
Dilema impozitelor (II)
Compara acest sistem cu oricare altul din lume si vei vedea de ce forta si amenintarea sunt contraproductive in procesul de colectare a impozitelor.
In tarile industrializate, in special in SUA, totul e fortat. Ca exemplu, ia oamenii "saraci". Saracia e definita in diverse moduri, in diverse tari. In SUA, o persoana cu un venit mai mic de 11.550 USD pe an e considerate la limita saraciei ("poverty line"). Asta inseamna un salariu minim de peste 5,7 USD pe ora.
Daca aceasta persoana are copii, atunci primeste "cartela" de alimente gratuita - cam 200,00 USD pe luna, pe copil - un fel de carte de credit care se poate folosi, in limita sumelor depuse de guvern, pentru cumpararea de alimente esentiale. Nu alcool, nu tutun, nu articole "gourmet" ori de lux!
In plus, aceste persoane beneficiaza de asistenta medicala gratuita, "Medicaid" (ajutor medical). Primesc, de asemenea, pana la 85% din costul chiriei si li se acorda bilete gratuite de autobuz.
