Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt şi E-uri care fac mai mult bine dec�t rău

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 27 august 2010 ·

Specialistul în gastronomie Stefan Gates a cercetat aditivii alimentari în vederea realizării documentarului intitulat ”E Numbers: An Edible Adventure”, în traducere E-urile: o aventură comestibilă. De-a lungul istoriei, diferite substanţe au fost adăugate în mâncare pentru a o colora, a o face mai gustoasă sau a o conserva mai bine. În prezent, însă, aditivii alimentari sunt reglementaţi şi trebuie să respecte anumite criterii stricte. Producătorii de alimente trebuie să dovedească utilitatea substanţei în produs şi existenţa unui beneficiu pentru consumator. În ţările UE, toţi aditivii permişi sunt notaţi cu simbolul E (de la Europa) şi un număr de serie. Există peste 300 de aditivi alimentari, care se regăsesc în componenţa a 50% dintre produsele comercializate în supermarket-uri. Potrivit lui Stefan Gates, chiar şi cei care urmează o dietă organică tot consumă aditivi. Mulţi dintre aceştia provin din surse naturale şi 20 dintre ei chiar sunt produşi de corpul uman. ”Unii aditivi sunt substanţe de care corpul nostru are nevoie pentru supravieţuire şi alţii sunt arme importante împotriva bacteriilor care ameninţă viaţa”, afirmă specialistul britanic despre aceştia din urmă. ”Fără E-uri, alimentaţia din Marea Britanie ar putea fi mult mai rea”, apreciază Stefan Gates. Culoarea dă mâncărurilor un gust mai bun. Există 42 de coloranţi alimentari, în tot felul de produse, aceştia făcând parte din seria E100. Aceştia nu sunt folosiţi numai în scopuri estetice, ci sunt şi o unealtă indispensabilă pentru producătorii de alimente. Într-un experiment, studenţilor de la Universitatea Reading li s-a servit mazăre din conservă, care fusese încălzită la 121 de grade Celsius, pentru a distruge enzimele şi bacteriile. Mazărea a fost împărţită în două grămezi: într-o parte, boabele aveau culoarea verde deschis, în urma procesului de încălzire, iar în cealaltă, culoarea

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare cu doi ani mai devreme. Tribunalul Prahova judecă azi contestația DNA

Adevarul acum 13 minute
Tribunalul Prahova judecă joi, 17 iulie, contestaţia procurorilor DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată din penitenciar a Elenei Udrea.

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 35 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 9 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°