Revista Pavilion, subintitulată „publicaţie de politică şi cultură“, apare la Bucureşti de mai mulţi ani, datorită editorilor ei, Răzvan Ion şi Eugen Rădescu. Ea este o marcă înregistrată a Artphoto asc. Şi, la rîndu-i, produce Bienala de Artă Contemporană de la Bucureşti. Numărul 13 al revistei, tipărit cu ceva timp în urmă – s-a ajuns, între timp, la nr. 15 –, cuprinde şi un text al lui Frederic Jameson, „Cărămida şi balonul: arhitectură, idealism şi speculaţii funciare“ (The Brick and the Balloon: Architecture, Idealism and Land Speculation), prezentat la Amsterdam, în 1997. După cum se ştie, autorul este un gînditor de stînga; o stîngă postmarxistă, în cadrul căreia Jameson şi-a adus contribuţiile la definirea postmodernismului în opoziţie cu modernismul. Interesat aici de importanţa pe care o are capitalul financiar în vremurile pe care le trăim, Jameson crede că „oricine va fi de acord că capitalul financiar, ca şi globalizarea, este una dintre trăsăturile distinctive ale capitalismului tîrziu sau, în alte cuvinte, a stării distincte a lucrurilor astăzi“ (p. 30). Autorul întrebuinţează expresia late capitalism, adică: capitalism tîrziu (a nu se confunda cu răposatul capitalism, viziune nevalidată de realitatea istorică), lansată prin anii ’30 de gînditorii austrieci şi germani, adoptată de urmaşii Şcolii de la Frankfurt şi ai austromarxismului. Dacă expectanţa interbelică relativă la expierea capitalismului sau cea postbelică, de după 1968, se pot explica prin diversele evenimente social-politice (ca Revoluţia Rusă din 1917 ori prin speranţa adusă de Primăvara de la Praga şi de mişcările studenţeşti occidentale), astăzi, recursul la reciclarea sintagmei amintite ar putea fi impulsionat numai de un entuziasm faţă de creşterea economică a Chinei din 2009, cu 9%, şi înregistrarea crizei economice mondiale din ultimii ani. Cineva mai puţin sensibil la sire