Oferta de reducere cu 50% a preţurilor la haine de sezon practicată de un magazin de profil a dat roade, stocurile epuizăndu-se rapid.
Cumpărăm pentru la vară
În magazinele Telena din Tulcea clienţii sunt din ce în ce mai mulţi. Reducerile cu 50 la sută sunt tentante, tulcenii fiind adepţii sezonului reducerilor. Locuitorii oraşului de la porţile deltei nu ratează nicio soldare.
„Cumpăr acum pentru la vară.Dacă o pereche de sandale costă acum 20 de lei, când la început de sezon era dublu, de ce să nu cumpăr acum? Fac economie la vară. Profit de ofertă şi cumpăr la final de sezon. În felul acesta am procedat tot timpul. Ştiţi vorba aceea, cu vara sanie şi iarna car. La Telena tot timpul au fost oferte la final de sezon. Iarna cumpărăm pentru vară şi invers. Stăm cu ochii pe reduceri”, ne-a spus Angelica Zibileanu, 31 ani, din Tulcea.
Bluziţe şi fustiţe
Tinerele sunt cele care au luat cu asalt rafturile de la raionul de îmbrăcăminte. Bluzieţele şi fustiţele soldate au suscitat interesul tinerelor şi adolescentelor. Dacă la începutul verii produsele de sezon, inclusiv accesoriile, erau mai puţin accesibile, de la 15 august, îngrămădeala la soldare este la ordinea zilei. Tinerele formează majoritatea clientelei.
„Acum îmi pot cumpăra o bluză cu 15 lei. Şi un maieu cu 10 lei. Mi le-am dorit încă de la începutul verii. Sunt foarte drăguţe şi sigur se poartă şi anul viitor.La început de sezon preţurile sunt mari sau, mă rog, mai mari. Dar acum sunt la jumătate. O rochie de vară este 20 de lei. Este foarte ieftin. Cred că vin şi mâine să cumpăr o pereche de adidaşi. Pe aceştia îi vreau şi sigur îi voi lua”, a spus Georgiana Chiriac, de 22 de ani, din Tulcea.
Au crescut vânzările
Vânzătoarele de la magazinul Telena de pe strada Isaccei din Tulcea ne-au spus că în ultimele trei zile vânzările au crescut cu peste 60 l