Carlos Fuentes este unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori si eseisti de limbă spaniolă. În româneşte i-au apărut câteva traduceri, dar succesul a fost, pe nedrept, departe de al altor scriitori sud-americani. "Crezul meu, declara cândva Fuentes ziarului The Washington Post, este indiscutabil genul de carte pe care cititorii îl îndrăgesc cel mai mult - personalã, idiosincratică, mustind de anecdote proaspete şi citate ilustrative, bogată în digresiuni, lirică, sexy, deopotrivã surprinzãtoare şi înţeleaptã. "

Cartea de faţă* are un motto incitant, din celebrul roman al lui Tolstoi "Anna Karenina": "Toate familiile fericite seamănă una cu alta, fiecare familie neferictă este nefericită în felul ei." În şaisprezece povestiri distincte, Fuentes spulberă însă mitul fericirii domestice, aproape demonstrând că nu există familie fericită. Toate povestirile se petrec în Mexic şi, fireşte, au protagonişti mexicani. Şi toate sunt urmate de câte un poem cu vers liber, ca o incantaţie (de altfel, fiecare are un titlu care începe cu cuvântul "corul" - "Corul măicuţelor străzii", "Corul fiicei ameninţate", "Corul familiei asasinate" etc., fapt care i-a şi dat cărţii caracterizarea de "roman coral", roman pe mai multe voci). Povestirile sunt aproape studii de caz - copiii familiei Pagán, care nu ştiu ce să facă din vieţile lor de adulţi; preotul care se ascunde împreună cu "nepoata" lui într-un cătun uitat de lume; perechea perfectă, Ana Fernanda şi Jesús Aníbal, cu căsnicia distrusă de urâta familiei; Manuel Toledano, care se întâlneşte după aproape cincizeci de ani cu o dragoste veche, cu acordurile bolerourilor de demult în suflet; perechea de homosexuali Guy şi José Luis, care poartă în amintire oraşul mitic al tinereţii lor; fiul rătăcitor, bărbatul care nu poate alege între două femei, femeia care nu poate alege între doi bărbaţi, tatăl care şi după moarte îşi mani