Natalia Danaila poate fi considerata ctitor al Teatrului "Luceafarul", ca institutie artistica si, deopotriva, al cladirii care il adaposteste. Da, a murit Natalia Danaila, cea alintata de mai toti cunoscutii: Lulusa. Caut pe site citeva date despre ea si gasesc mai ales despre Teatrul pentru Copii si Tineret "Luceafarul". As spune ca, pina la un moment dat, cele doua institutii se confunda, Lulusa fiind ea insasi o adevarata institutie. As putea fi suspectat ca lansez vorbe mari, obisnuite in astfel de imprejurari. Dar in cazul ei chiar se potrivesc, Natalia Danaila putind fi considerata ctitor al Teatrului "Luceafarul", ca institutie artistica si, deopotriva, al cladirii care il adaposteste. Am asistat, din preajma, la aceste deveniri. Primul ei pariu, cum a devenit directoare (fusese, pina in 1972, secretar literar), a fost unul revolutionar: aducerea actorului-minuitor (de papusi) din spatele paravanului in fata acestuia, combinarea animatiei cu pantomima, cu muzica si dansul "la vedere", astfel incit sa se realizeze un spectacol total. Infruntind reticente, animozitati si inertii previzibile - indeosebi din partea actorilor, complexati de contactul direct cu publicul - animatoarea a impus, treptat, un nou gen de teatru, care nu se mai adresa doar prescolarilor, ci tuturor virstelor. In mod firesc, au venit recunoasterile, nationale si internationale, premii si diplome care incununeaza o prezenta artistica eclactanta atit pe scene din tara cit si la festivaluri din Europa, din Asia, din America. In acest demers, Lulusa l-a avut mereu alaturi - uneori inaintemergator - pe sotul ei, regizorul Constantin Brehnescu, care a rezonat la "provocarile" acestui nou teatru, venind el insusi cu puneri in scena atipice, cuceritoare prin lumea de basm pe care stia s-o re-creeze. Si sa recreeze, sa incinte un public predispus la magie si visatorie. In mod miraculos, vechii papu