Muncă şi distracţie pentru tineri la acest sfârşit de săptămână la festivalul de la Baia Sprie. Timp de trei zile, la Pensiunea „Limpedea" vor avea loc workshopuri, concerte, concursuri, jocuri de tabără şi ateliere de dans popular.
Festivalul „Oxen Fest" a intrat deja în tradiţie. De doi ani încoace, la sfârşitul verii, tinerii din Baia Mare şi împrejurimi se adună la o petrecere prelungită în aer liber. „Am ajuns deja la a treia ediţie. Ideea este că am vrut să fie ceva deosebit de tradiţionalele festivaluri. Vrem mişcare în aer liber, distracţie «sănătoasă», după cum spunem noi", declară Felix Hupka, reprezentant al Asociaţiei MADISZ, organizatorul festivalului.
Trei zile de muncă şi distracţie
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc azi, la ora 18.00. „Îi aşteptăm pe toţi tinerii care vor să se distreze. Evenimentul este deschis pentru toată lumea, se poate campa în zonă, în corturi sau în rulote. Mizăm pe participarea a câteva sute de tineri", explică Hupka. Participanţii vor putea să se cunoască între ei, după care va urma un foc de tabără, „asezonat" cu muzică folk, interpretată de tineri talentaţi din întreg judeţul.
Cea de-a doua zi a festivalului va începe cu activităţi de ecologizare a zonei Limpedea. „Vrem să-i conştientizăm pe tineri de importanţa unui mediu curat şi sănătos. Împletim distracţia cu munca. Vrem să-i responsabilizăm, să-i învăţăm să şi adune după ei", mai afirmă organizatorul. După ce vor face zona „lună şi bec", se va da liber la mişcare, fotbal, volei, tenis de masă şi de câmp, totul cu echipamente asigurate de organizatori. Pentru tinerii care sunt „antitalent" la sporturile de echipă, organizatorii au pregătit în paralel workshopuri de comunicare şi managementul conflictelor, unde vor avea ca traineri specialişti în relaţia cu tinerii.
Invitaţi din străinătate
Jo