Votarea în Senat a Legii ANI și a modificărilor Legii Curții Constituționale (modificări care prevăd ca marile procese de corupție să nu mai fie întrerupte prin invocarea excepției de neconstituționalitate) a produs o primă ruptură în blocul Opoziției PSD-PNL. În timp ce social-democrații au votat ”împotrivă”, liberalii au fost ”pentru”, făcând ca aceste legi (care necesitau o majoritate calificată) să treacă.
La nivel declarativ, Crin Antonescu a afirmat că e vorba de o decizie politică a partidului și că n-au existat niciun fel de negocieri secrete cu PDL, legate de o eventuală revenire la guvernare. Nu e, însă, România țara în care jocurile politice să fie dictate de conștiință.
Decizia de a spijini coaliția guvernamentală în cazul acestor două legi este primul pas inteligent pe care liberalii l-au făcut în ultima perioadă. La nivel de imagine publică au de câștigat, fiind percepuți ca cei care au decis trecerea Legii ANI și a modificărilor Legii Curții Constituționale. La nivel de arhitectură politică, Antonescu pune presiune pe PDL, dovedind că pot fi parteneri pe probleme punctuale. Iar acest lucru e fie un semn că PNL e dispus la o înțelegere pe puncte pentru un program de guvernare comun, fie o ușă deschisă pedeliștilor care vor să-și părăsească partidul.
În cazul unui proiect de guvernare comun (care poate porni de la reducerea cotei unice de la 16% la 10%, scenariu vehiculat la un moment dat în această vară), PNL poate juca de pe poziții de forță, care să meargă până la izolarea și minimalizarea rolului lui Traian Băsescu în raport cu PDL și implicit față de actul de guvernare.
În cea de-a doua variantă – a ușii deschise pentru unii dintre membrii nemulțumiți ai PDL –, presiunea e dublă. Pe de o parte, actuala coaliție guvernamentală poate ajunge în situația de a nu mai putea trece nici măcar legile care necesită majoritate simplă p
