„Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.“

(Constituţia României, art. 41, alin. 1)

După dezastrul de la Maternitatea Giuleşti, spaţiul public a fost acaparat de „sportul naţional“ – datul cu părerea – dar, de această dată, atenţia tuturor s-a îndreptat asupra sistemului sanitar. Nu aceasta ar fi problema, căci părerile, fie ele cât de profane, sunt binevenite, putând uneori să reveleze unele aspecte pe care cei „în domeniu“ le-ar scăpa, eventual, din vedere. Nu, problema este că diriguitorii sistemului, poate din dorinţa de a crea o „perdea de fum“, care să distragă atenţia de la adevăratele probleme – subfinanţarea cronică, lipsa de personal, blocajul administrativ etc. –, marşează la unele idei cel puţin năstruşnice, naive în fapt, dar răuvoitoare în esenţă. (...) Astfel, miercurea trecută, pe lângă cererea publică de destituire a conducerii maternităţii amintite, dl Cseke Attila, ministrul sănătăţii, a declarat şi că Guvernul pregăteşte un proiect de lege care ar interzice medicilor să lucreze concomitent în sistemul public de sănătate şi în cel privat: „Acest lucru trebuie eliminat: din punctul de vedere al sistemului medical, ideea nu şi-a dovedit eficienţa, iar din punctul de vedere al pacientului este un lucru păgubos. Practic, ceea ce se întâmplă astăzi este următorul lucru: pacientul se duce la spitalul public, dimineaţa, i se fac analizele şi este rechemat la clinica privată de către acelaşi medic, după-amiaza, unde mai este de multe ori şi taxat. Deci, practic, pacientul care plăteşte şi contribuţie de sănătate, plăteşte şi după-amiază o taxă pentru un serviciu efectuat pe banii spitalului public, de către Publicitate acelaşi medic, care lucrează şi în public şi în privat“. Cu alte cuvinte, soluţia găsită de autorităţi pentru cazurile (situaţia e