Trăim alături de o Basarabie aproape complet necunoscută, care ne furnizează o serie de clisee, unele consumeriste, prostituţie, rackeţi, kalasnikov-uri si alte piese din demontatul imperiu sovietic, dar si un naţionalism larmoiant, cu regionalisme, înecat în cântecele făcute după versurile lui Grigore Vieru, sau cele ale lui Pavel Stratan cu chitara lui, pentru a nu vorbi de succesul notoriu al formaţiei Ozon, acum doar o amintire, cu vocile de castratti ale soliştilor, sau de Vladimir Voronin, impenitentul bolsevic, cu blocajele sale maniacale.

Comedia lui Napoleon Helmis ne aduce din nou aproape această lume basarabeană nu doar în datele umorului pe care orice comedie îl oferă, ci şi în acelea ale certei niciodată încheiate cu istoria. Regizorul încearcă cu parţial succes să utilizeze registrul frivol al burlescului, pentru a accesa un strat mai profund, dar extrem de activ la nivelul reflexului mentalitar. Nuntă în Basarabia este o comedie cu accente grave, care-şi au contraponderea într-un derizoriu existenţial. Intriga este simplă, un cuplu, tineri însurăţei, fata basarabeancă, de profesie pianistă, băiatul bucureştean, de profesie dirijor, îşi propun să mai facă o nuntă la părinţii fetei, în Basarabia, cu scopul de a strânge bani şi a-şi cumpăra un apartament. Această a doua nuntă şi deplasarea mirilor în Basarabia peste „podul de flori" constituie pretextul pentru a evidenţia inerente conflicte nu doar între rubedeniile strânse la praznic, ci şi între partida naţionalistă şi partida rusă. Şi în acest caz, clişeele revoluţionare cu accente resentimentare uneori ies la suprafaţă contondent, însă există permanent o amortizare a conflictului, aşa cum există şi seria de clişee sentimentale. Pe caricatură este montată nu tocmai credibil şi o scenă de "duel", unde naşul basarabean, Valeriu (Igor Chistol), probabil unul dintre mafioţii locali, înc