Două depozite clandestine unde se aflau cantităţi însemnate de ţigări au fost depistate în urma mai multor percheziţii domiciliare ale poliţiştilor gălăţeni.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi, în urma investigaţiilor desfăşurate şi cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) au distrus o grupare infracţională care se ocupa cu contrabanda cu ţigări, transportul, depozitarea şi comercializarea acestora pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila.
Comisarul Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi a declarat:
„În cadrul acestor activităţi, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Galaţi, au fost un număr de şapte percheziţii domiciliare din judeţul Brăila. Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost identificate două depozite clandestine unde se aflau cantităţi însemnate de ţigări de provenienţă din Republica Modova", a spus acesta.
Mai exact, mai mulţi cetăţeni moldoveni introduceau ţigările în ţară, le duceau la Brăila, iar de acolo marfa de contrabandă era plasată pe piaţa neagră din Galaţi şi din Brăila. Deşi, în momentul desciderilor, cei doi brăileni în caselşe cărora s-au găsit ţigările au încercat să nege că sunt ale lor, ulterior au încercat să-i convingă pe poliţişti că încercau să facă un ban pentru familiile lor în acest fel.
„Prejudiciul cauzat este în valoare de 41 132 lei. Faţă de cei doi învinuiţi a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore de către organele de cercetare penală, aceştia urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Galaţi cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile", a mai declarat comisarul Ştefan Gohoreanu.