Zilele trecute, am fost faţă în faţă cu ceea ce se crede despre noi că suntem.

Cozile mari de la ghişeele unde s-au depus declaraţiile de drepturi de autor ne-au dezvăluit cum ne văd pe noi oamenii puterii. Suntem nişte închipuiri sau nişte semne de întrebare, încă timide. Suntem ceea ce ni se pregăteşte; ceea ce vor ei să devenim. Suntem aceia în stare să creadă că democraţia înseamnă gesticulaţii şi vorbe dezlânate despre o posibilă fericire; suntem nefirescul respins de la înălţimea normalităţii lor aparente. Până la urmă, un fel de instrumente care se fac văzute şi auzite numai cu vrerea guvernanţilor trecători prin politică; suntem o sumă de zile pierdute de dragul incapacităţii unora de a gestiona un sistem civilizat de impozitare a veniturilor provenite din drepturi de autor. Totul este paradox. Iar în datele paradoxului, noi, românii, suntem conduşi după principii ilogice şi, în plus, criminale. Cineva spunea, la un post tv, că se închide cercul umilinţelor şi suferinţelor la care este supusă populaţia din România. Mai exact, cei care muncesc. Şi pentru că se instaurează, în acest prezent scandalos, alte şi alte blocaje la fel de nesănătoase precum cei care le generează, credem că se doreşte ştergerea totală a tot ce înseamnă creaţie. "În mod normal, ar fi trebuit să fie câteva mii de oameni, nu câteva sute de oameni aşa cum spuneţi dvs. Iar aceste câteva sute de oameni trebuie să treacă pe modalităţile corecte de plată care înseamnă că pentru munca (virgulă, n.r.), care se prestează în anumite domenii să fie contract de muncă, iar pentru cei care desfăşoară activităţi independente să fie formula de activitate independentă", a fost răspunsul ministrului Finanţelor, la întrebarea unei reporteriţe referitor la situaţia existentă.

Nici premierul nu a dat crezare cifrei care se vehiculează - 500.000 de beneficiari de drepturi de autor aflaţi în p