Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Pete Sampras avea reverul lui Ilie Năstase". Povestea celui mai tânăr campion la US Open

Publicat in Adevarul, vineri 27 august 2010 ·

În urmă cu 20 de ani, la doar 19 ani şi 28 de zile, Pete Sampras -un anonim la vremea aceea- devenea peste noapte un star internaţional, fiind desemnat cel mai tânăr câştigător la US Open-ului. Legendarul American reflectă acum la primul titlu de Grand Slam din cariera sa din cele 14 obţinute.

Timid şi impresionabil, Pete Sampras a ajuns la 18 ani în casa numărului 1 mondial la acea vreme, Ivan Lendl, în Greenwich, Connecticut. Era noiembrie 1989, când tânărul jucător a schimbat şcoala cu viaţa nomadă a turneelor de tenis, cu gândul de a deveni campion.

Cu talent înnăscut, cu un stil de atac agresiv şi fluent, uneori chiar artistic, care face ca jocul să pară simplu, tenisul său era totuşi în contrast complet cu ceea ce făcea Lendl. El muncea pentru tot. Pe teren îşi domina adversarul de la început de pe linia din spate până ei cedau. În afara terenului, trăia visul american, retrăgându-se la moşia lui de 1.400 de metri pătraţi, protejat de şase turnuri înalte şi două sisteme de alarmă.

Sampras a fost invitat să stea 10 zile la Lendl.

„Ivan a vrut să mă vadă jucând, astfel că mi-a dat telefon şi m-a invitat în casa lui. Era enormă, iar Ivan şi soţia lui, Samantha, m-au făcut să mă simt ca acasă. Apoi au început antrenamentele: m-a pus să pedalez la o bicicletă 20-25 de mile pe zi. Am vorbit despre tenis şi despre cât de greu trebuie să munceşti ca să fii acolo sus. Am învăţat o mulţime de lucruri despre modul profesionist de antrenament şi cum se vedea pe el însuşi", povesteşte Sampras.

„A stat cam 10 zile la mine şi observa totul. Aş putea spune că Pete era un talent uriaş, dar era tânăr şi încă îşi dezvolta jocul. Nu preziceam că ar putea câştiga 14 titluri de Grand Slam", rememorează Lendl.

Sampras era simplu, disciplinat, iar după experienţa Ivan Lendl s-a reîntors la Acedmia Nick Bollettieri, unde se antrena cu prietenul său, Jim C

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum o ora
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

UPDATE - Dolj: Copil de 4 ani, dispărut din faţa casei unde se juca, căutat de poliţişti / A fost găsut mort, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei / Anchetă

News.ro acum 2 ore
Un copil de 4 ani, care a dispărut, duminică, din faţa unui imobil din Craiova unde se juca, a fost căutat de poliţişti. După câteva ore, echipele au găsit trupul copilului, într-o zonă cu buruieni din apropierea casei. UPDATE: ”Copilul a fost găsit

Soldații nord-coreeni capturați ar putea fi eliberați în schimbul de prizonieri dintre Ucraina și Rusia, spune Volodimir Zelenski

Libertatea acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat, duminică, imagini video cu interogatoriul celor doi militari nord-coreeni care au fost capturați în regiunea rusă Kursk, precizând țara sa este gata să-i trimită în patria lor, ca parte a unui sc

Constanţa: Un bărbat de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, în faţa unei săli de jocuri de noroc / Victima a fost transportată la spital / Autorul este căutat de poliţişti

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost înjunghiat în zona abdominală, duminică seară, în faţa unei săli de jocuri de noroc, după ce a avut un conflict cu o persoană pe care nu o cunoştea. Autorul a fugit după comiterea faptei şi este căutat de poli

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în judeţul Sibiu, după două evenimente produse pe autostradă / 12 persoane implicate, toate au refuzat transportul la spital / Un microbuz cu platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată trei maşini s-au ciocnit

News.ro acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Sibiu au activat, duminică seară, Planul Roşu de Intervenţie, după două evenimente rutiere care au avut loc pe autostradă, în apropiere de Sălişte. Un microbuz care tracta o platformă s-a răsturnat, iar în coloana formată tr

Animozităţi în tabăra lui Trump. Steve Bannon spune că Elon Musk este „rasist” şi „cu adevărat rău” şi promite să-l „doboare” din MAGA

HotNews acum o ora
Într-o escaladare a nemulţumirii în rândul celor mai importanţi adepţi de extremă dreapta ai lui Donald Trump, fostul său consilier Steve Bannon l-a numit pe cel mai nou favorit al preşedintelui ales, Elon Musk, drept un „rasist” şi un „tip cu adevă

Marius Tucă Show începe luni, 13 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Horaţiu Potra şi fiul său, ridicaţi de jandarmi de la protestul din Bucureşti / Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa - FOTO

News.ro acum 9 ore
Fostul mercenar Horaţiu Potra şi fiul său au fost ridicaţi, duminică, de jandarmi de la protestul din Bucureşti. Fiul fostului mercenar avea un baston telescopic asupra sa. ”Pe timpul desfăşurării adunării publice de protest, au fost legitimaţi şi v

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Ninsori abundente şi polei

Mediafax acum 3 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Macedonia de Nord că Serviciul naţional de hidrometeorologie prognozează ninsori abundente şi formarea de polei pe întreg teritoriul ţării. Autorităţile l

Ministrul Finanţelor anunţă că se lucrează la elaborarea bugetului şi susţine că nu va creşte TVA

HotNews acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă, duminică după-amiază, că se lucrează la elaborarea bugetului pe anul acesta şi susţine că nu va creşte TVA. „Elaborăm bugetul României pentru 2025. Mâine dimineaţă continuăm întâlnirile cu ministerele”, a

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-0°/3°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-3°/2°
joi

-2°/3°