Florin priveşte în ochii fetiţei lui şi zâmbeşte. Ea i-a dat putere atunci când Dumnezeu l-a încercat atât de greu. Ea a rămas singura care acum îşi încolăceşte braţele în jurul gâtului tatălui ei şi-i sărută obrajii supţi de suferinţă şi de griji.

Mama ei a hotărât să-i părăsească. Nu a suportat să-l vadă pe cel cu care ani buni a împărţit o viaţă frumoasă şi liniştită târându-se în genunchi, desfigurat de boală. A plecat să-şi refacă viaţa. Florin însă a rămas să se lupte cu paralizia care a pus stăpânire pe trupul lui şi cu angoasele, fricile şi datoriile imense pe care le are la diverşi oameni.

Se întâmpla în 2003 ca viaţa lui să ia o întorsătură greu de suportat. Pe-atunci muncea pe şantier, cocoţat pe schele la zeci de metri înălţime. Niciodată nu i-a fost frică să ajungă unde alţii se codeau, tremurându-le picioarele la gândul înălţimilor ameţitoare.

Într-o fracţiune de secundă, fără să aibă timp ca măcar să se dumirească de nenorocirea care avea să i se întâmple, Florin s-a văzut cu coloana fracturată şi cu viaţa de dinainte spartă în mii de bucăţi. A căzut de pe schelă într-un gol de 7 metri şi jumătate înălţime. A fost operat de urgenţă la Spitalul Bagdasar-Arseni din Bucureşti.

Tija metalică implantată în coloană i-a dat speranţă că se poate mişca. Îşi dorea să muncească. Gândul că familia lui are nevoie de el îi sporea sentimentul de neputinţă şi de inutilitate. "Era prea greu pentru mine să îndur chinul prin care treceau oamenii dragi de lângă mine. Împreună cu soţia şi cu fetiţa noastră am trăit clipe foarte frumoase, eram o familie unită. Dintr-o dată, îmi simţeam trupul paralizat. La fel şi sufletul. Totul avea să se destrame", povesteşte Florin Daniel Zăvoi.

La numai 30 de ani, Florin simte că viaţa l-a încercat cât pentru 100 de ani. După operaţia de implantare a tijei metalice, au urmat tr