Timp de şase luni, directorul de şcoală Ion Nilăa bătut străzile Capitalei şi i-a adunat pe copiii din sat care plecaseră la cerşit.Ion Nilă nu se putea împăca cu gândul că elevii săi, de o inteligenţă nativă de invidiat, o porniseră pe drumul pierzaniei.

Profesorul Ion Nilă, de câţiva ani, luptă pentru integrarea copiilor romi în societate. Caută din răsputeri să-i ţină aproape de şcoală. Să-i determine să înţeleagă că nimic nu poţi realiza în viaţă fără educaţie. Vizureşti este un sat de câmpie, aşezat între păduri şi câteva iazuri, la 20 de kilometri distanţă de Bucureşti. Aici trăiesc câteva sute de familii de romi. Oameni săraci. Majoritatea şomeri şi puţini pensionari. Ca să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta, lucrează cu ziua pe la marii agricultori din zonă sau pe şantierele din Capitală. Copiii s-au lipit greu de şcoală. Şi asta din cauza sărăciei de acasă. Mulţi au devenit întreţinători de familie de la vârstă fragedă. „Au renunţat la învăţătură pentru a merge la muncă cu ziua pe la oamenii înstăriţi, salahori în construcţii şi, ce este mai grav, au apucat-o pe panta cerşitului”, spune, mâhnit, profesorul Nilă. Copiii din Vizureşti plecau grupuri-grupuri la Bucureşti. Preferau trenul. Mergeau cale de câţiva kilometri până la Gara Bâldana, iar în Capitală ajungeau fără probleme cu indulgenţa naşului.

Merg la cerşit fiindcă nu au cu ce să trăiască

„Se instalau pe marile bulevarde, pe străzile din centru. I-am găsit la Piaţa Romană, Biserica Luterană, fostul Comitet Central. Aşteptau cu mâna întinsă. Alţii stăteau în intersecţii. Dotaţi cu apă şi bureţi, se repezeau cu tupeu să spele parbrizele maşinilor”, povesteşte Ion Nilă. „M-am dus la o conferinţă. Am lăsat maşina în parcare. Când m-am întors, am găsit-o spălată. Mă gândeam e maşina mea, nu e a mea, când au apărut băieţii. M-au întrebat, veseli, dacă-mi place cum au făcut-o”,