Există pentru tine, ca scriitor, şi un sezon estival în care, să zicem, te odihneşti pentru că e prea cald şi e perioada... concediilor? Mă întrebi dacă fac pauză de scris...? Nu am „sezoane estivale“ în ceea ce priveşte scrisul. Cel puţin, nu le am pe bază de... anotimpuri. Sînt perioade cînd pur şi simplu nu pot scrie, iar asta nu din lipsă de inspiraţie. Pur şi simplu mintea refuză să lucreze în acest sens. Atunci citesc mult şi mă holbez la televizor. Recunosc că sînt un fan al filmelor, chiar dacă cele date pe micul ecran sînt, în mare majoritate, de-a dreptul idioate. Dar e minunat să te uiţi la un scenariu tembel şi, la sfîrşit, să-ţi crească încrederea în tine, nu? Ba da. Şi-n mine creşte atunci încrederea... că sînt cel mai bun prof de franceză din zonă... Pe care dintre cărţile publicate ai vrea să le rescrii? Îţi răspund fără ezitare: pe nici una. Şi acuma se miră unii tineri cititori (chiar şi fiul meu, de exemplu...) cum am putut scrie şi tipări, înainte de ’89, fără ca romanele mele ori proza scurtă să aibă ca personaje activişti, colectivişti fruntaşi, muncitori din fabrici şi uzine, directori comunişti, sabotori ai muncii proletare, utecişti, pionieri ori... conflictul să fie dintre bine şi mai bine... Vezi cele trei romane, Vînzătorul de aripi, dar, mai ales, Ora păianjenului (a avut opt referate împotrivă, doar unul pozitiv, din partea lui Nedelciu, şi numai datorită riscului asumat de directorul Editurii Albatros, Mircea Sîntimbreanu, romanul a apărut) şi Degetele lui Marsias, un roman de-o structură evident muzicală (are scheletul unei simfonii) a cărui acţiune o plasasem în timpul războiului, aşa că a scăpat de cenzură, fără să se taie nici un cuvînt. Unii critici au evitat să comenteze, mai ales ultimele două romane, de teamă ori chiar de ciudă (am aflat-o mai tîrziu...) că scriitorii care le erau prieteni şi pe care-i lăudau constant con